S* P******** D***** C*** S**
Intimat PetentD******* R******** P***** A***** S* O********* V***** C************* A********** N******** A V******
Recurent IntimatD******* R******** P***** A***** S* O********* V***** C******
Recurent IntimatAdmite cererea. Dispune restituirea cauţiunii de 6400 lei, consemnată cu recipisa de consemnare nr. 908494/1 din 20.05.2011. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 29 Mai 2012, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Admite cererea. Dispune suspendarea executării deciziei pentru regularizarea situaţiei nr.11835/2011, până la soluţionarea contestaţiei pe fond. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 23 Mai 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Pune în vedere petentei, prin reprezentant, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi să depună timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată, conform disp.art. 20 din Legea 146/1997. Stabileşte cauţiune în cuantum de 10 % din suma contestată şi îi pune în vedere petentei, prin reprezentant, să facă dovada consemnării acesteia până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei pentru lipsă de procedură şi acordă termen la data de 23 mai 2011, pentru când se citează intimatele, prin fax, cu copii de pe cererea de chemare în judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 Mai 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.