M****** I***
InculpatC****** B***** A******
Parte civilăB****** C***** V****** P*** R************* C****** B***** A******
Parte civilăB****** L******
Parte civilăS*** 3* A********** G****** C********** S*****
Parte responsabilă civilmente1.Admite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău împotriva s p 245/15 06 2011 a Judecătoriei Zalău pe care o casează în parte, doar sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului MI şi rejudecând în aceste limite: Majorează pedeapsele aplicate inculpatului MI, pentru comiterea infracţiunilor prev de - art 37 alin 1 şi 3 teza a I din Lg 319/2006 cu aplicarea art 3201 alin 7 Cpp de la 1 lună închisoare la 2 luni închisoare - art 178 alin 2 Cp cu aplicarea art320/1 alin 7 Cpp de la 2 luni închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare. Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art 83 Cp. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev de art 64 lit a teza a II-a şi lit b Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art 71 alin 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale se suspendă şi pedeapsa accesorie. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. 2.Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul MI, împotriva aceleiaşi sentinţe conform art 385/15 pct1 lit b Cpp. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei onorariu parţial pentru apărător din oficiu - av Mărginean Ioan ce se va avansa din FMJ. Obligă inculpatul recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu prezentul recurs în sumă de 250 lei, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 31 octombrie 2011