S* C****** S*
ReclamantT***** C********* S******
PârâtC***** A******
PârâtAdmite acţiunea
Încuviinţează administrarea probei testimoniale şi luarea unor interogatorii pârâţilor. Amână judecarea cauzei în vederea administrării acestor probe, sens în care pârâţii vor fi citaţi cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu şi i se pune în vedere apărătorului societăţii reclamante să o prezinte, la următorul termen, pe martora Cîrciu Cristiana, pentru a fi audiată. De asemenea, i se pune în vedere să depună la dosar un alt certificat fiscal, reactualizat - dat fiind că cel aflat la fila 8 din dosar, este eliberat în luna iulie 2011 -, precum şi actele de stare civilă ale pârâţilor şi certificatul de deces al autorului acestora, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată acordat, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei potrivit art. 155 ind. 1 C.pr.civ.