S* C****** S*
ReclamantF***** G*******
PârâtF***** I***
PârâtAdmite acţiunea
Încuviinţează administrarea probei testimoniale şi luarea unor interogatorii pârâţilor. Amână judecarea cauzei în vederea administrării acestor probe, sens în care pârâtul F***** G******* va fi citat cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu şi i se pune în vedre pârâtului prezent F***** I*** să se prezinte, la următorul termen, pentru a fi audiat. Pentru termenul acordat, i se pune în vedere apărătorului societăţii reclamante să o prezinte pe martora Cîrciu Cristiana, pentru a fi audiată. De asemenea, i se pune în vedere să depună listele cu întrebările la care doreşte să răspundă pârâţii în cadrul interogatoriului încuviinţat şi, totodată, să depună un alt certificat fiscal, reactualizat, dat fiind că cel depus la acest termen este emis în luna iulie 2011, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei potrivit art. 155 ind. 1 C.pr.civ.