V**** I********
Recurent inculpatÎn baza art. 20 Cod penal raportat la art. 174, art.175 lit. i Cod penal cu aplicarea art.320/1 alin.7 Cod procedură penală şi art. 73 lit. b Cod penal şi art. 76 alin.2 Cod penal condamnă pe inculpatul Varga Ioan Alin, fără antecedente penale, arestat în Penitenciarul Arad, la: - 5 (cinci) ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 321 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat la: -1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice În baza art.33 lit. b, 34 lit. b şi 35 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care urmează să o execute fără aplicarea vreunui spor şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal. Menţine starea de arest a inculpatului şi scade din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 martie 2011 până la zi. Admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Stanciu Marian Cătălin şi obligă inculpatul să plătească acestuia suma de 2000 euro sau contravaloarea în lei la data executării cu titlu de daune morale şi respinge restul pretenţiilor. Dispune restituirea către partea civilă Stanciu Marian Cătălin a unei bluze sport ( alb cu violet) aflată în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Arad. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare cu inculpatul şi de la pronunţare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 17 iunie 2011.
În baza art. 3002 raportat la art. 160b al. 3 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului VARGA IOAN ALIN, deţinut în Penitenciarul Arad. Respinge cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de apărătorul inculpatului. Amână judecarea cauzei pentru data de 17 iunie 2011 pentru când se citează inculpatul din Penitenciarul Arad. Partea vătămată cunoaşte termenul. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică 30 mai 2011.
T.30 mai 2011 Pentru ca partea vătămată să-şi angajeze avocat.
T.16 mai 2011 Pentru a sosi dosarul de fond aflat la Curtea de Apel Timişoara.
Menţine arestarea preventivă a inculpatului VARGA IOAN ALIN deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3 din 22 martie 2011 emis de Tribunalul Arad. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Constată că a fost fixat termen de judecată la data de 2 mai 2011, pentru când a fost citat inculpatul din Arestul I J P Arad şi partea vătămată. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroul Arad a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 18 aprilie 2011, ora 13,15.