M** E****
ReclamantT***** E********
PârâtP******** D**** - p*** p******** B********* S******* G******
PârâtP******** C*********
IntervenientP******** D******
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta T***** E********. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.05.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.05.2017Amana pronuntarea la data de 04.05.2017. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată în sedinta publica astazi, 02 Mai 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.05.2017Alte cauze
Incheiere de sedinta din 11.04.2017- se emite adresă pentru ataşarea dosarului de fond. Dispune disjungerea capătului de cerere privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul Deciziei Civile pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. 24206/212/2011 şi formarea unui dosar nou, cu termen la data de 28.03.2017.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta M** E**** în contradictoriu cu pârâţii T***** E********, Pârvulete Dorin, P******** C*********, P******** C********* şi P******** D******. Admite în parte cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtul reconvenient Pârvulete Dorin în contradictoriu cu M** E****, T***** E********, P******** C*********, Pârvulete Valentin, P******** D******. Admite cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul P******** C*********. Dispune ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în mun. Constanţa, str. B.P. Haşdeu nr. 104, bl. H5, sc. A, et. 2, ap. 8, jud. Constanţa. Atribuie reclamantei M** E**** în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în mun. Constanţa, str. B.P. Haşdeu nr. 104, bl. H5, sc. A, et. 2, ap. 8, jud. Constanţa. O obligă pe reclamanta M** E**** la plata următoarelor sume, cu titlu de sulte: 40058,7 lei către pârâta T***** E********; 8901,9 lei către pârâtul reconvenient Pârvulete Dorin; 8901,9 lei către intervenientul P******** C********* şi 8901,9 lei către pârâtul Pârvulete Valentin. Le obligă pe reclamanta M** E**** şi pe pârâta T***** E******** la plata către pârâtul reconvenient Pârvulete Dorin a sumei de 2144,6 lei fiecare reprezentând cota de 3/8 din pasivul succesoral al defuncţilor Burtică Ion şi Elisaveta, în ceea ce priveşte bunul imobil situat în mun. Constanţa, str. B.P. Haşdeu nr. 104, bl. H5, sc. A, et. 2, ap. 8, jud. Constanţa. Îi obligă pe intervenientul P******** C********* şi pe pârâtul Pârvulete Valentin la plata către pârâtul reconvenient Pârvulete Dorin a sumei de 476,6 lei fiecare reprezentând cota de 1/12 din pasivul succesoral al defuncţilor Burtică Ion şi Elisaveta, în ceea ce priveşte bunul imobil situat în mun. Constanţa, str. B.P. Haşdeu nr. 104, bl. H5, sc. A, et. 2, ap. 8, jud. Constanţa. Dispune ieşirea din indiviziune asupra depozitelor bancare deschise de defunctul Burtică Ion la datele de 21.12.2010, 28.02.2011 şi 01.03.2011 la BCR SA (în cuantum de 53825,15 lei la data de 19.03.2014). Atribuie părţilor sumele ce li se cuvin din depozitele bancare conform cotelor deţinute, respectiv: M** E**** – 3/8, T***** E******** – 3/8, Pârvulete Dorin – 1/12, P******** C********* – 1/12, Pârvulete Valentin – 1/12. Dispune ieşirea din indiviziune asupra imobilului teren în suprafaţă de 1000 mp situat în Cumpăna, str. Ciocârliei nr. 46 bis, jud. Constanţa. Atribuie reclamantei M** E**** în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 500 mp delimitat în perimetrul lotului nr.2 din prima varianta de propuneri de lotizare, având următoarele vecinătăţi: la nord - imobilul situat în str. Ciocârliei nr. 48, proprietatea Onuta Ioan, la est - imobilul situat în str. Florilor nr. 33, proprietatea Matalan Dumitra, la sud - lotul nr. 1, la vest – strada Ciocârliei, conform planului de situaţie cu propuneri de dezmembrare ce face parte din raportul de expertiză judiciară topografică întocmit de expert Datcu Dumitru. Atribuie pârâtei T***** E******** în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 500 mp delimitat în perimetrul lotului nr.1 din prima varianta de propuneri de lotizare, având următoarele vecinătăţi: la nord – lotul nr. 2, la est - imobilul situat în str. Florilor nr. 33, proprietatea Matalan Dumitra, şi lotul nr. 2, la sud – imobilul situat în strada Ciocârliei nr. 44, proprietatea moştenitorilor defunctului Trosie Tudor, la vest – strada Ciocârliei, conform planului de situaţie cu propuneri de dezmembrare ce face parte din raportul de expertiză judiciară topografică întocmit de expert Datcu Dumitru. Constată că reclamanta M** E**** şi pârâta T***** E******** au obligaţia de a suporta pasivul succesoral al defunctului Burtică Ion în suma de 3234 lei reprezentând obligaţii fiscale pentru imobilul teren situat în Cumpăna, str. Ciocârliei nr. 46 bis, jud. Constanţa, conform cotei de 1/2 deţinute de fiecare, respectiv suma de 1617 lei fiecare. Îi obligă pe pârâta T***** E******** la plata sumei de 525 lei, pe pârâţii Pârvulete Dorin şi Pârvulete Valentin şi pe intervenientul P******** C********* la plata sumei de 116,6 lei fiecare către reclamanta M** E**** cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul parţial pentru experţii desemnaţi. Respinge ca neîntemeiat capătul cererii reconvenţionale formulate de pârâtul reconvenient Pârvulete Dorin privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.12.2015.
Hotarare 15648/2015 din 22.12.2015Amână pronunţarea cauzei la data de 22.12.2015. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.12.2015.
Incheiere de sedinta din 15.12.2015pentru a se reveni cu adresă către expertul topo în sensul dispus de instanţă
Incheiere de sedinta din 17.11.2015în vederea efectuării suplimentului la raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 06.10.2015pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 22.09.2015Constată deschisă succesiunea defunctei Burtică Elisaveta, decedată la data de 11.09.2006, cu ultimul domiciliu în mun. Constanţa. Constată că moştenitorii defunctei Burtică Elisaveta sunt: Burtică Ion, în calitate de soţ supravieţuitor, cu o cotă de 1/2; Pârvulete Dorin, Pârvulete Valentin şi P******** C*********, în calitate de colaterali privilegiaţi – nepoţi de frate, fiecare cu o cotă de 1/6. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei Burtică Elisaveta se compune din: - cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat în mun. Constanţa, str. B.P. Haşdeu. - cota de 1/2 din depozitele bancare deschise de Burtică Ion. Constată că, din masa succesorală a defunctei Burtică Elisaveta, nu face parte dreptul de folosinţă asupra locului de înhumare în Cimitirul Municipal atribuit lui Burtică Ion prin contractul de concesiune nr. 113159/18.09.2006. Constată deschisă succesiunea defunctului Burtică Ion, decedat la data de 02.05.2011, cu ultimul domiciliu în mun. Constanţa, str. B.P. Haşdeu. Constată că moştenitorii defunctului Burtică Ion sunt: M** E**** şi T***** E********, în calitate de colaterali privilegiaţi - surori, fiecare cu o cotă de 1/2. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei Burtică Ion se compune din: - cota de 3/4 din dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat în mun. Constanţa, str. B.P. Haşdeu - cota de 3/4 din depozitele bancare deschise de defunct - dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 1000 mp situat în Cumpăna. Constată că pasivul succesoral al defuncţilor Burtică Ion şi Elisaveta, în ceea ce priveşte bunul imobil situat în mun. Constanţa, str. B.P. Haşdeu se compune din suma de 5718,89 lei reprezentând impozit, utilităţi şi cheltuieli de întreţinere. Constată că pasivul succesoral al defunctului Burtică Ion se compune din suma 3234 lei reprezentând obligaţii fiscale pentru imobilul teren situat în Cumpăna. Dispune emiterea unei adrese către expertul tehnic Datcu Dumitru în vederea completării raportului de expertiză efectuat în sensul de a face propuneri de lotizare a bunului imobil teren situat în situat în Cumpăna, conform cotelor succesorale stabilite pentru reclamanta M** E**** şi pârâta T***** E********. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.07.2015.
Incheiere de sedinta din 16.07.2015Amână pronunţarea la data de 16.07.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.07.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2015Amână pronunţarea la data de 15.07.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.07.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.07.2015Amână pronunţarea la data de 08.07.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.07.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2015Amână pronunţarea asupra încheierii de admitere în principiu la data de 1 iulie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2015pentru a se depune dovada existentei autoturismului
Incheiere de sedinta din 02.06.2015lipsa rela?iilor solicitate
Incheiere de sedinta din 21.04.2015lipsa relaţiilor solicitate
Incheiere de sedinta din 24.02.2015pentru a se răspunde solicitărilor instanţei
Incheiere de sedinta din 20.01.2015lipsa relaţiilor solicitate
Incheiere de sedinta din 02.12.2014în vederea citării în calitate de pârâţi a persoanelor indicate
Incheiere de sedinta din 11.11.2014pentru precizarea cadrului procesual pasiv
Incheiere de sedinta din 07.10.2014pentru a se răspunde solicitărilor instanţei
Incheiere de sedinta din 09.09.2014pentru asigurarea continuităţii completului de judecată
Incheiere de sedinta din 02.09.2014fata de lipsa relatiilor solicitate
Incheiere de sedinta din 27.05.2014pentru a se inainta relatiile solicitate de instanta
Incheiere de sedinta din 29.04.2014Încheiere 17.03.2014 Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de P******** C*********.â Dispune scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru aferente cererii de intervenţie principală. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.03.2014.
Incheiere de sedinta secreta din 17.03.2014Pentru solutionarea cererii de ajutor public judiciar, acorda termen la 17.03.2014, C5. Pe fond, acorda termen la 29.04.2014, C12, pentru atasarea dosarului 28514/212/2012, in vederea discutarii conexarii.
Incheiere de sedinta din 24.02.2014- părţile au termen în cunoştinţă - se emite adresă către d-na expert Chera Carmen cu menţiunea de a proceda la evaluarea imobilului din Cumpăna, str. Ciocârliei, nr.46 bis, jud. Constanţa care a aparţinut defunctului Burtică Ion identificat de către d-nul expert Datcu Dumitru prin raportul de expertiză topografic efectuat în cauză - pârâţii vor depune la dosar decizia civilă nr.6169 din 13.04.1999 cu menţiunea „irevocabilă” Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.11.2013.
Incheiere de sedinta din 19.11.2013- părţile au termen în cunoştinţă - părţile vor studia raportul de expertiză topografic întocmit de d-nul expert Datcu Dumitru, urmând ca eventualele obiecţiuni la acesta să le depună înaintea termenului de judecată Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.10.2013.
Incheiere de sedinta din 15.10.2013- părţile au termen în cunoştinţă - se emite adresă către d-nul expert Datcu Dumitru cu menţiunea de a răspunde la obiectivul nr.1 al raportului de expertiză, respectiv identificarea terenului de 1000 mp situat în Cumpăna, str. Ciocârliei, nr.46 , jud. Constanţa. - se emite adresă către OCPI Constanţa cu menţiunea de a comunica extras de carte funciară şi schiţe cadastrale pentru imobilul din Cumpăna, str. Ciocârliei, nr.46 bis, jud. Constanţa care a aparţinut defunctului Burtică Ion - reclamanta va face demersuri pentru a depune la dosar schiţe cadastrale sau plan de amplasament ale casei - Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.09.2013.
Incheiere de sedinta din 03.09.2013Respinge cererea de recuzare a completului, formulată de petenta T***** E******** ca neîntemeiată. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Dată în cameră de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.07.2013.
Incheiere de sedinta secreta din 10.07.2013se va cita petenta cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei şi timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.
Incheiere de sedinta secreta din 26.06.2013INCHEIERE Admite exceptia lipsei taxei judiciare de timbru si anuleaza ca netimbrata cererea de interventie formulata de Pirvulete Constantin si Pirvulete Valentin la 30.10.2012. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.06.2013.
Incheiere de sedinta din 18.06.2013Stabileste taxa judiciara de timbru in suma de 2761,02 lei si timbru judiciar de 0,30 lei in sarcina intervenientilor pana la termenul urmator. - părţile au termen in cunostinta - Se citează intervenienţii cu menţiunea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2761,02 şi timbru judiciar de 0,3 lei pentru cererea de intervenţie şi să precizeze temeiul de drept al acesteia - se va discuta admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie - Se revine cu adresa catre d-nul expert Datcu Dumitru cu menţiunea de a proceda la reconvocarea părţilor şi să întocmească raportul de expertiză - Se emite adresă către d-na expert Chera Carmen cu copia obiecţiunilor formulate de reclamantă şi cu menţiunea de a răspunde la acestea Pronunţată în şedinţa publica de la 21.05.2013.
Incheiere de sedinta din 21.05.2013- Reclamanta, pârâţii şi intervenientul Pârvulete Valentin au termen in cunostinta - Se citează intervenientul P******** C********* şi Pârvulete Valentin cu menţiunea să timbreze cererea de intervenţie şi să precizeze temeiul de drept al acesteia - se va discuta admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie - Se revine cu adresa catre d-nul expert Datcu Dumitru cu mentiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiza - Se vor discuta obiecţiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză imobiliară efectuatd e d-na expert Chera Carmen Pronunţată în şedinţa publica de la 02.04.2013.
Incheiere de sedinta din 02.04.2013INCHEIERE Respinge cererea de reexaminare formulata de parata T***** E******** ca nefondata. Irevocabila. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.03.2013.
Incheiere de sedinta reexaminare amendă din 26.03.2013- Partile au termen in cunostinta - Se citează intervenienţii P******** C********* şi Pârvulete Valentin cu menţiunea să timbreze cererea de intervenţie şi să precizeze temeiul de drept al acesteia - se va discuta admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie - Se revine cu adresa catre d-nul expert Datcu Dumitru cu mentiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiza şi cu menţiunea că pârâta T***** E******** a fost amendată şi va fi amendată pâna când va permite accesul expertului pentru efectuarea expertizei - Se comunică incheierea de sedinţa catre persoana amendata respectiv pârâta T***** E******** cu mentiunea ca are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare in termen de 15 zile de la comunicare, - Se comunică încheierea de şedinţă si catre Biroul de Executari civile pentru emiterea adresei de debitare
Incheiere de sedinta din 26.02.2013- Partile au termen in cunostinta - Se emite adresa catre d-na expert Chera Carmen cu mentiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiza imobiliara, respectiv de a raspunde la obiectivbele 1,2 si 4 - Se emite adresa catre d-nul expert Datcu Dumitru cu mentiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiza topografica dar să raspundă şi la obiectivul privind identificarea casei din Cumpana, str. Ciocarliei, nr.46, jud. Constanta - Paratul Parvulete Dorin va depune la dosar inscrisuri din care sa rezulte sa toate taxele si impozitele pentru apartament au fost platite de Burtica Ion prin paratul Parvulete Dorin si acte pentru a dovedi ca la data decesului lui Burtica Ion, nu se afla in tara. Pronunţată în şedinţa publica de la 08.01.2013.
- Partile au termen in cunostinta - Se va emite adrese catre d-na expert Chera Carmen cu mentiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiza imobiliara - Se va emite adresa catre d-nul expert Datcu Dumitru cu mentiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiza topografica - Se va emite adresa catre Biroul Local de Expertize Judiciare de pe langa Tribunalul Constanta pentru transferarea onorariului din contul d-nului expert Hodorca Neculai in contul d-nului expert Datcu Dumitru - Paratul Parvulete Dorin va depune la dosar inscrisuri din care sa rezulte sa toate taxele si impozitele pentru apartament au fost platite de Burtica Ion prin paratul Parvulete Dorin si acte pentru a dovedi ca la data decesului lui Burtica Ion, nu se afla in tara. - Se va cita paratul parvulete Dorin cu un exemplar al concluziilor si al actelor depuse la dosar de parata T***** E******** Pronunţată în şedinţa publica de la 30.10.2012.
- Partile au termen in cunostinta - Reclamanta va face dovada achitarii onorariului pentru expertul imobiliar in suma de 800 lei si pentru expertul topograf in suma de 600 lei in termen de 5 zile sub sacntiunea decaderii din proba. - Dupa achitarea onorariilor se vor emite adrese catre d-na expert Chera Carmen cu mentiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiza imobiliara si catre d-nul expert Hodorca Neculai cu mentiunea de a proceda la efectuarea raportului de expertiza topografica - Paratul Parvulete Dorin va depune la dosar inscrisuri din care sa rezulte sa toate taxele si impozitele pentru apartament au fost platite de Burtica Ion prin paratul Parvulete Dorin si acte pentru a dovedi ca la data decesului lui Burtica Ion, nu se afla in tara. - Parata T***** E******** va depune al dosar acte cu privire la imobilul din Cumpana Pronunţată în şedinţa publica de la 18.09.2012.
- Partile au termen in cunostinta - Parata T***** E******** va depune la dosar interogatoriile pentru reclamanta si paratul reconvenient in format corespunzator in vederea administrarii acestora - Reclamanta se va prezenta personal la interogatoriu sub sanctiunea prevazuta de disp.art. 225 C.p.civila. - Se va reveni cu citarea paratului reconventien cu mentiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sanctiunea prevazuta de diosp.art.225 C.p.civila - Se va cita martorul indicat de parata T***** E******** in vederea audierii - Paratul Parvulete Dorin va preciza valoarea estimativa a autoturismului - Se va pronunta incheierea de admitere in principiu Pronunţată în şedinţa publica de la 19.06.2012.
- Partile au termen in cunostinta - Reclamanta va indica prin lista la dosar in termen de 5 zile numele si adresele martorilor pentru a fi citati in vederea audierii - Se va cita reclamanta cu mentiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sanctiunea prevazuta de disp.art.225 C.p.civila. - Paratul reconvenient va indica prin lista la dosar in termen de 5 zile numele si adresele martorilor pentru a fi citati in vederea audierii - Se va cita paratul reconvenient cu mentiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sanctiunea prevazuta de disp.art.225 C.p.civila. - Parata T***** E******** va indica prin lista la dosar in termen de 5 zile numele si adresele martorilor pentru a fi citati in vederea audierii - Parata T***** E******** se va prezenta personal la interogatoriu sub sanctiunea prevazuta de disp.art.225 C.p.civila. Pronunţată în şedinţa publica de la 08.05.2012.
INCHEIERE Admite cererea de ajutor public judiciar formulata de Parvulete Dorin si il scuteste de plata taxei judiciare de timbru pentru cererea reconventionala. Irevocabila. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.04.2012.
INCHEIERE Amana judecarea cererii de ajutor public judiciar pentru ca paratul reconvenient sa precizeze in scris cati membri de familie are si ce venituri are fiecare membru. Se citeaza paratul Parvulete Dorin cu aceasta mentiune. Termen-24.04.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.03.2012.
- Partile au termen in cunostinta - Reclamanta va studia intampinarea si cererea reconventionala formulate de paratul Parvulete Dorin si va depune la dosar inca doua exemplare ale sentintei civile nr. 2374/1999 pentru a se comunica si paratilor - Parata T***** E******** va depune la dosar intampinare Pronunţată în şedinţa publica de la 28.02.2012.
INCHEIERE Admite cererea de ajutor public judiciar formulata de reclamanta M** E**** si o scuteste de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar de 3% din valoarea masei de impartit si a taxei de timbru de 150 lei stabilite de instanta de judecata. Fara cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 6.12.2011.