S* C********* C****** S**
ReclamantC** D********** S*
PârâtAdmite acţiunea precizată. Constată inexistenţa drepturilor de creanţă în cuantum de 144 lei, sumă aferentă facturii nr. 1061217795/31.10.2011, şi respectiv suma de 2536 lei aferentă facturii nr. 1061217792/31.10.2011, ambele emise de pârâta SC CEZ Distribuţie SA, şi exonerează pe reclamantă de la plata acestora. Obligă pe pârâte să plătească reclamantei suma de 613,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2012.
Amână pronunţarea la data de 12.11.2012. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2012.
Ia act că reclamanta îşi modifică obiectul acţiunii, din anulare act, în acţiune în constatare inexistenţei dreptului de creanţă de 144 lei şi 2530 lei, aferent la două facturi, întemeiată juridic pe dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă şi Legea nr. 13/2007, şi modifică obiectul în sistemul informatizat ecris al instanţei. Prorogă audierea martorului după ce pârâta va formula întâmpinare cu privire la precizarea acţiunii. Amână judecata cauzei, pentru comunicarea cererii precizatoare către pârâta SC Cez Distribuţie SA
Pune în vedere reclamantei, prin avocat, să-şi precizeze cert obiectul acţiunii şi temeiul juridic, faţă de prevederile noului cod civil, să depună la dosarul cauzei, până la termenul de judecată acordat, cu chitanţa în original, dovada achitării taxei de timbru judiciar conform precizării. Prorogă audierea martorului Nicolae Florin după precizarea acţiunii.
Încuviinţează pentru reclamantă, în susţinerea cererii, proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor, în dovedirea faptului că sigiliile, la momentul ridicării contorului, erau intacte. Pune în vedere reclamantei, prin avocat, să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în susţinerea cererii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, două copii pentru pârâte, şi să înfăţişeze martorul pentru audiere, la termenul de judecată acordat, sub sancţiunea decăderii din probă. Prorogă punerea în discuţie din oficiu a probei cu expertiză tehnică de specialitate, după administrarea probatoriului încuviinţat.
Acorda un nou termen de judecată la data de 14 05 2012, C3, sala 4, ora 10,00, pentru când pune în vedere reclamantei, prin apărător, să evalueze şi să se timbreze corespunzător, conform art. 2 din legea 146/1997, sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată. În temeiul art. 153 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ. acordă termen în cunoştinţă pârâţilor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Martie 2012