C**** G*******
Intimat ReclamantS* O** P***** S* B********
Recurent PârâtHotărăşte: Respinge ca nefondate excepţiile prematurităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâta S.C. OMV Petrom S.A. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul C**** G******* în contradictoriu cu pârâta S. C. OMV Petrom S.A. şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2572 lei (sumă brută ) cu titlu de cotă parte din profitul societăţii pe perioada 01.01.2008-31.05.2009, precum şi drepturile salariale reprezentând contravaloarea a 2500 metri cubi gaze naturale anual pentru perioada 01.01.2008-13.03.2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei acestora şi până la momentul achitării efective. Respinge ca nefondate celelalte cereri formulate de reclamantă. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.04.2012.
Încheiere Amână pronunţarea la 05.04.2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.03.2012.
pentru ca pârâta să depună la dosar, în extras, toate Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru perioada 2000 - 2008.
pentru ca părţile să depună înscrisuri în apărare
pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi pentru ca pârâta să depună extras bilanţ contabil
pentru îndeplinirea procedurii de citare cu pârâta