S********* L**** S* I********** U*****
ReclamantS* O****** S*
PârâtS********* L**** S* I********** U***** - P***** A******** F*******
ReclamantS********* L**** S* I********** U***** - P***** A**** I***
ReclamantS********* L**** S* I********** U***** - P***** A***** E*******
ReclamantScoate cauza de pe rol şi o înaintează Tribunalului Buzău. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.03.201, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere finala dezinvestire din 21.03.2012Admite în parte cererile părţilor privind obiectivele raportului de expertiză tehnică judiciară-specialitatea contabilitate, astfel: 1.) – expertul să verifice dacă au fost acordate reclamanţilor din anexa 1 la cererea precizatoare, drepturile prevăzute la art.73 alin.(2) din CCM Petrom, respectiv cel de-al doilea echipament de protecţie şi de lucru, în perioada 29.01.2010 până la data efectuării expertizei, iar în cazul în care nu au beneficiat de acest drept să calculeze contravaloarea respectivului echipament; 2.) – expertul să verifice dacă reclamanţii din anexa 2 la cererea precizatoare au beneficiat de dreptul prevăzut la art.83 alin.(2) din CCM Petrom, respectiv” alimentaţia de protecţie a organismului (sana, apă minerală)”, iar în cazul în care nu au beneficiat de acest drept să calculeze contravaloarea acestui drept pentru fiecare lună din perioada 29.01.2010 până la data efectuării expertizei; 3.) – să se stabilească sumele cuvenite reclamanţilor din anexa 3 la cererea precizatoare, reprezentând drepturi salariale prevăzute de art.99 alin.1-5 din CCM Petrom, respectiv a premiilor anuale în procent de 4 % aplicat la salariul de bază şi al sporurilor cu caracter permanent, pentru fiecare lună cuprinsă în perioada 29.01.2010 până la data efectuării expertizei, în raport de performanţele profesionale obţinute de salariaţii-reclamanţi, potrivit alin.(5) din respectivul articol; 4.) – expertul să verifice şi să nominalizeze reclamanţii care au solicitat decontarea valorii sicriului la nivelul unui salariu minim şi totodată au depus acte doveditoare în acest sens şi să precizeze dacă acestora le-a fost acordat acest beneficiu, iar în cazul în care nu au beneficiat de acest drept să calculeze contravaloarea acestuia, în perioada 29.01.2010 până la data efectuării expertizei, sume actualizate; 5.) – expertul să stabilească preţul maxim al unei mese la cantină stabilit cu FSLI Petrom ( art.129 alin.2) şi dacă reclamanţilor le-a fost acordat preţul maxim al unei mese la cantină cât aceştia au fost prezenţi la serviciu şi instalaţia era în funcţiune, iar în cazul în care nu au beneficiat de acest drept să calculeze contravaloarea acestuia, în perioada 29.01.2010 până la data efectuării expertizei, sume actualizate; 6.) – expertul să nominalizeze salariaţii din anexa 5 la cererea precizatoare, care au solicitat acordarea drepturilor prevăzute la art.129 alin.1 din CCM şi au depus documente justificative şi să verifice dacă acest drept le-a fost acordat, iar în cazul în care nu le-a fost acordat să calculeze contravaloarea acestuia, în perioada 29.01.2010 până la data efectuării expertizei, sume actualizate; 7.) – expertul să verifice dacă reclamanţii prevăzuţi în anexa 6 la cererea precizatoare au primit drepturile prevăzute de art.121 alin.(3) al CCM Petrom constând în cadouri de 8 Martie, iar în cazul în care nu au fost acordate aceste drepturi să calculeze contravaloarea acestora, în perioada 29.01.2010 până la data efectuării expertizei, sume actualizate; 8.) – expertul să calculeze pentru fiecare dintre reclamanţii prevăzut în anexa 7 la cererea precizatoare drepturile ce li s-ar fi cuvenit drept majorare salarială în procent de 8 % pentru perioada 01.12.2010 şi până la data efectuării expertizei, sume actualizate. De asemenea expertul să întocmească şi o variantă în raport de dispoziţiile art.89 alin.5şi 6 din CCM Petrom, respectiv să verifice pe baza declaraţiilor fiscale, actelor contabile ( bilanţ, balanţă, etc.) dacă societatea pârâtă a avut o creştere economică în 2010 faţă de anul 2009 şi doar în cazul în care răspunsul la acest obiectiv este afirmativ să se verifice dacă reclamanţilor le-a fost acordat dreptul de la art.89 alin.5 din CCM Petrom. 9.) – expertul să stabilească dacă reclamanţilor din anexa 8 la cererea precizatoare li s-a reţinut începând cu luna martie 2011 suma de 5 lei cu denumirea „ sume decese” şi dacă au operat aceste reţineri şi să precizeze ce reprezintă aceste sume. 10.) – expertul să stabilească dacă reclamanţilor din anexa 9 la cererea precizatoare care au solicitat şi efectuat concediul de odihnă după data de 01.01.2011 li s-a acordat prima de vacanţă în cuantum de 100 % din indemnizaţia de concediu de odihnă precum şi să calculeze valoarea acestei indemnizaţii. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 martie 2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână pronunţarea cu privire la obiectivele raportului de expertiză. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 martie 2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2012Încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâtei, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul precizării şi înscrisurilor depuse pentru acest termen de judecată de reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 07.03.2012, pentru a da posibilitatea pârâtei să ia cunoştinţă de conţinutul precizării şi înscrisurilor depuse pentru acest termen de judecată de reclamant. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâtei. Amână judecarea cauzei la data de 22.02.2012, pentru ca reclamantul să-şi precizeze acţiunea. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 februarie 2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 08.02.2012, pentru nelegala constituire a completului de judecată. Menţine dispoziţiile încheierii de şedinţă anterioară în sensul că prorogă discutarea admisibilităţii probei cu expertiză contabilă solicitată de reclamanţi, după administrarea probei cu înscrisuri. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
EROARE-Termen preschimbat. Termen fond: 11.01.2012.
În temeiul dispoziţiilor art.246 cod proc.civilă ia act de renunţarea reclamanţilor, membri de sindicat: BUTAN MIHAIL, CERANU GHEORGHE, CHETAN LAURA MIRELA, DINUT ELENA, ENE ADRIAN, GIUREA CAMELIA ALINA, LICSANDRU ELENA, LUPU ELENA, MANOLESCU CARMEN MARIA, MARGARIT LILIANA CORINA, PANAIT CARMEN STEFANIA, PICUI AUGUSTINA FLORINA, PREDA IONELA CLAUDIA, CIORANU ANGELA, ION ALINA ELENA, MIHAI GHERGHINA, UDRESCU ELENA MARIANA, VOICA CECILIA, PREDA DANIEL, PREDA MARIANA, RADU VIRGIL, RADULESCU IOANA, SIMA MADALINA ELENA, STANA GABRIEL, STANOI CLAUDIA, UDROIU NICOLAE ADRIAN, VLADESCU DANIELA RODICA şi VULPE MARIA, la judecata cauzei. Încuviinţează, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri şi va respinge proba cu interogatoriu solicitată de pârâtă. Prorogă discutarea admisibilităţii probei cu expertiză contabilă solicitată de reclamanţi, după administrarea probei cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei la data de 11.01.2012, pentru administrarea probei cu înscrisuri. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
EROARE
Încuviinţează cererea formulată de apărătorii părţilor, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2011, pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la acest termen.. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de pârâtă în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosar copii certificate de pe carnetele de muncă şi de pe cărţile de identitate ale reclamanţilor membri de sindicat. Amână judecarea cauzei la data de 19.10.2011, pentru a da posibilitatea pârâtei să-şi angajeze apărător. Reclamantul are termen în cunoştinţă. Se citează pârâta. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Scoate cauza de pe rol şi o înaintează serviciului arhivă pentru a fi repartizată aleatoriu unui complet de conflicte de muncă şi asigurări sociale prin blocarea completului C2A-LM-Fond. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.06.2011.
Admite cererea. Preschimbă termenul de judecată la data de 21.09.2011. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea de abţinere formulată de magistrat Corina Postelnicescu. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 15 iunie 2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.