C****** A****** -
IntimatD******* M***** -
IntimatR***** V***** -
IntimatA*** C****** -
IntimatS***** G********
IntimatAdmite recursurile. Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că: Respinge pretenţiile, ca neîntemeiate. Menţine dispoziţiile privind soluţionarea excepţiilor. Irevocabilă.
Verificând actele şi lucrările dosarului, cât şi în raport şi de dispoziţiile art.129 Cod de procedură civilă, din oficiu, apreciază că în cauză se impune suplimentarea probatoriului. În acest sens, urmează a se dispune efectuarea unor adrese către recurentele-pârâte Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu solicitarea ca până la termenul ce se va acorda să procedeze la comunicarea înscrisurilor referitoare la cererile prin care s-a solicitat acordarea ajutorului de deces şi actele justificative în susţinerea acestor cereri, a cererilor de concediu de odihnă formulate de intimaţii-reclamanţi, precum şi a situaţiei efectuării concediului de odihnă aferent anului 2010, de asemenea, a înscrisurilor privind beneficiarii primei de Paşti pentru copii, cât şi a celor referitoare la modul de calcul al stimulentelor pentru taxa de urgenţă, pentru fiecare salariat în parte.
Având în vedere, pe de o parte, susţinerile părţii recurente, iar pe de altă parte, faptul că din dovada de comunicare aflată la fila 412 dosar fond rezultă că nu a fost transmisă sentinţa civilă recurată părţii recurente, în speţă Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, apreciază că în cauză se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitate acesteia de a lua cunoştinţă de considerentele hotărârii în vederea formulării motivelor de recurs, sens în care, va încuviinţa cererea de amânare a judecăţii astfel cum a fost formulată. Totodată, din oficiu, va dispune rectificarea citativului precum şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în programul „Ecris” al instanţei, în sensul de a se menţiona corect numele a doi dintre intimaţii-reclamanţii - membrii de sindicat, ca fiind Belea Crin şi Sandu Marin, şi nu ca fiind da Belea Aurelia şi Sandu Aurelia, cum din eroare s-a menţionat. Pentru aceste considerente, va amâna judecata pricinii.