S* T********* S**
ReclamantD*** M****
PârâtA** T* M****
PârâtA************ F******* P***** M****
Chemat în garanţieAdmite excepţia netimbrăii parţiale a cererii, invocată de instanţă din oficiu. Anulează în parte ca netimbrată cererea. Respinge în rest ca neîntemeiată cererea.
-amânarea cauzei şi acordarea unui termen de judecată -în baza art. 62 Cod procedură civilă, dispune introducerea în cauză şi citarea chematei în garanţie A************ F******* P***** M**** cu un exemplar din întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie, precum şi cu un exemplar din cererea de chemare în judecată. -stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia achitării diferenţei taxei de timbru în cuantum de 117 lei şi timbru judiciar în sumă de 0,.9 lei. -citarea reclamantei cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 117 lei şi timbru judiciar în sumă de 0,.9 lei stabilit în sarcina sa. -citarea reclamantei cu menţiunea să depună la dosar pentru toate cele patru vehicule pentru care se solicită restituirea taxei pe poluare, respectiv, decizia de calcul, copii certificate pentru conformitate a contractelor de vânzare-cumpărare după care s-au efectuat traducerile depuse la dosar, certificatele de înmatriculare în U.E. copii certificate pentru conformitate a precum şi traducerea acestora. -comunicarea cu reclamantul unui exemplar al întâmpinării şi cererii de chemare în garanţie. -reluarea procedurii de citare cu pârâtele, având în vedere lipsa reprezentantului legal al acestora de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 19 ianuarie 2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 noiembrie 2011