S*** G******* S*****
PetentI***** H********
IntimatRespinge ca neintemeiata plângerea
Faţă de lipsa martorului Cazac Gheorghe Adrian, în vederea citării acestuia cu mandat de aducere,
Faţă de lipsa martorului Cazac Gheorghe Adrian, în vederea citării acestuia cu mandat de aducere,
În urma deliberării, apreciind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei proba testimonială solicitată de petentă,
Având în vedere cererea de amânare pe care o apreciază ca fiind întemeiată, pentru ca petenta să ia cunoştinţă de întâmpinare şi înscrisurile depuse la dosar,
Se va solicita, în continuare intimatei să depună transcrierea redactată a scrierilor olografe din cuprinsul procesului verbal
Pentru ca intimata să depună la dosarul cauzei transcrierea tehnoredactată a scrierilor olografe din cuprinsul procesului verbal - rubrica descrierea faptei şi anexele 1 şi 2 din planul de măsuri,
Având în vedere cererea de amânare pe care o apreciază ca fiind întemeiată în baza art. 156 al. 1 cod procedură civilă,