M****** I***
Recurent CondamnatÎn baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., admite recursul declarat de condamnatul M.I, împotriva sentinţei penale nr.2844/17.10.2011 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 24765/325/2011. Casează sentinta recurată şi rejudecând cauza: În baza art. 450 C.p.p. raportat la art. 59 C.p.p. admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, de liberare condiţioantă. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului M.I, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 80/1993 emis de Tribunalul Timiş în baza sentinţei penale nr. 54/1993 prin care s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt omor deosebit de grav, deţinut în Penitenciarul Timişoara. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând plata onorariu avocat oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02.12.2011.