M***** A*****
ReclamantD*** M****
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea.
-amână pronunţarea pe data de 29 iunie 2012
amână cauza
-adresa la ORC
--amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată - efectuarea unor verificări în baza de date al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş în ce priveşte SC SC Fabasoft SRL. -citarea pârâtei prin reprezentant legal
-amânarea cauzei şi acordarea unui termen de judecată în vederea comunicării cu reclamantul unui exemplar al întâmpinării -emiterea unei adrese către pârâtă cu menţiunea de a comunica toate actele care au stat la baza înscrierilor în certificatul de cazier fiscal al reclamantului, efectuat prin fişa de înscriere nr. 21478 din data de 22.03.2010, a faptei prevăzute de art. 2 alin. 3 lit. b) din O.G. nr. 75/2001. -reluarea procedurii de citare cu reclamantul şi pârâta, având în vedere lipsa acestora de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 19 ianuarie 2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 noiembrie 2011.