A************ F********* P****** S***** 2
CreditorS* C******** S**
DebitorB** C********* G**** S***
LichidatorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar B** C********* G**** S***. În baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, închide procedura insolvenţei împotriva debitorului S* C******** S**. Dispune radierea S* C******** S** din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art. 135 din Legea nr. 85/2006, sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 26.05.2020.
Hotarare 718/2020 din 26.05.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 03.02.2020 s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, va amâna cauza şi va acorda termen, motiv pentru care
Incheiere de sedinta din 25.02.2020pentru continuarea procedurii insolvenţei
Incheiere de sedinta din 29.10.2019pentru continuarea procedurii insolvenţei
Incheiere de sedinta din 18.06.2019pentru continuarea procedurii insolvenţei
Incheiere de sedinta din 19.03.2019pentru continuarea procedurii insolvenţei, în vederea valorificării bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 04.12.2018pentru continuarea procedurii insolvenţei, în vederea valorificării bunurilor societăţii debitoare
Incheiere de sedinta din 11.09.2018pentru continuarea procedurii insolvenţei
Incheiere de sedinta din 24.04.2018pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 23.01.2018pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 10.10.2017pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor
Incheiere de sedinta din 16.05.2017Prorogă discutarea cererii formulată de lichidatorul judiciar . Dispune efectuarea demersurilor necesare pentru identificarea unor firme care să efectueze lucrarea de „demolare clădire dezafectată” şi supunerea acestora votului creditorilor. Stabileşte termen de judecată la data de 16.05.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.02.2017.
Incheiere de sedinta din 28.02.2017În vederea continuării procedurii insolvenţei si pentru valorificarea bunurilor.
Incheiere de sedinta din 08.11.2016pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor
Incheiere de sedinta din 14.06.2016pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 01.03.2016pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării imobilului
Incheiere de sedinta din 08.12.2015pentru continuarea procedurii insolvenţei
Incheiere de sedinta din 08.09.2015în vederea continuării procedurii insolvenţei
Incheiere de sedinta din 31.03.2015în vederea continuării procedurii insolvenţei
Incheiere de sedinta din 11.11.2014în vederea continuării procedurii insolvenţei
Incheiere de sedinta din 06.05.2014în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 07.01.2014în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 03.09.2013în vederea continuării procedurii insolvenţei
Incheiere de sedinta din 19.03.2013pentru continuarea procedurii
pentru continuarea procedurii
pentru continuarea procedurii
Admite cererea formulata de creditorul ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 ( cu sediul in Bucuresti, str.C.A.Rosetti, nr.39, sector 2) în contradictoriu cu debitorul S* C******** S** (cu sediul in Bucuresti, str.Vaporul lui Assan, nr.4, bl.4, ap.99, sector 2, ORC nr.J40/19948/1994, CUI 6384369). Potrivit art.107 al.1 raportat la art.33 al.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului S* C******** S** . In baza art.107 al.2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei dispune dizolvarea societăţii debitoare. În temeiul art.107 al.2 lit.a raportat la art.47 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei ridică dreptul de administrare al debitorului. Conform art.48 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune inventarierea si sigilarea bunurilor din averea debitorului in sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 5 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor si operatiunilor prevazute de art.28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 27.03.2012 b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 03.04.2012 c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 10.04.2012 d) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 05.04.2012, ora 12,00. In baza art.34 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei desemneaza lichidator judiciar pe B** C********* G**** S*** care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu conducerea integrală a activităţii debitorului şi cu o remuneraţie de 3.720 lei (inclusiv TVA) din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art.252 din Legea nr.31/1990 rep. şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art.109 al.1 raportat la art.32 al.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art.61 al.1 - 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 28 alin 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege. Pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace adunarea generala a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special in termen de maxim 10 de zile de la deschiderea procedurii, să întocmească un raport de activitate amănunţit, în sensul art.59 al.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei şi să-l depună la dosarul cauzei în termen de 40 de zile de la desemnare. În temeiul art.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 08.05.2012 C 2, ora 9,00. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
In baza art.155/1 Cpc dispune suspendarea cauzei. Cu recurs pe toata durata suspendarii. Pronuntata in sedinta publica, azi, 05.07.2011.