P*** V* P****
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.11.2011, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Admite cererea de amânare a cauzei solicitată de reprezentantul pârâtei în vederea comunicării către reclamant a înscrisurilor depuse de pârâtă în şedinţă publică. Amână judecarea cauzei la 23 noiembrie 2011, pentru când citează reclamanta cu copiile înscrisurilor. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Constată că, în baza art.156 din Legea nr.19/2000 Rep. completul de judecată este competent să soluţioneze prezenta cauză. Admite cererea de amânare a cauzei solicitată de reclamant pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării comunicată în şedinţă publică. Pune în vedere pârâtei prin reprezentantul acesteia să depună la dosar buletinul de calcul al pensiei reclamantului. Amână judecarea cauzei la 12 octombrie 2011, despre care părţile au cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Iunie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.