M***** A*****
InculpatSentinţa penală nr 336/15.11.2011 Condamnă pe inculpatul M***** A*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev şi ped de art 87 alin 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art 3201 alin 7 C.pr.pen, art 74 şi 76 lit *e* C.pen, la 4 (patru) luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 4 luni atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. În baza art 191 C.pr.pen obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2011.
Amână cauza la data de 15.11.2011, în vederea pregătirii apărării