Ş****** V*******
Inculpat InculpatR**** P****** N******
Recurent InculpatA**** I****
Recurent InculpatP****** I****
Intimat Parte vătămatăF***** E****
Intimat Parte vătămatăÎn temeiul art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., în condiţiile art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul Rădoi Paulică Nicolae, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. În baza art. 350 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 139 alin. 1 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 C.p.p. În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta, perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 19.01.2011-20.01.2011 şi de la 18.10.2011 la zi. În temeiul art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. şi art. 37 lit. b C. pen., în condiţiile art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul A**** I****, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. În baza art. 350 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 139 alin. 1 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 C.p.p. În baza art. 139 alin. 2 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului, prin apărător, de revocare a măsurii arestării preventive. În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta, perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 18.10.2011 la zi. În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. admite acţiunea civilă exercitată de partea vătămată P****** I**** şi obligă inculpaţii, în solidar, să plătească acesteia suma de 600 lei, reprezentând despăgubiri civile. În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. admite acţiunea civilă exercitată de partea vătămată F***** E**** şi obligă inculpatul Rădoi Paulică Nicolae să plătească acesteia suma de 1500 lei, reprezentând despăgubiri civile. În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată Deaconescu Badea şi obligă inculpaţii, în solidar, să plătească acesteia suma de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri civile. Ia act că moştenitorii părţii vătămate Miu Elena Magdalena, Miu Oliviu şi Paraschiv Petre, nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată Buşcu Lucian şi obligă inculpaţii, în solidar, să plătească acesteia suma de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri civile. În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. admite acţiunea civilă exercitată de partea vătămată Iordache Gelu şi obligă inculpaţii, în solidar, să plătească acesteia suma de 50.000 lei, reprezentând despăgubiri civile. În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată Mămăligă Ion Dănuţ şi obligă inculpaţii, în solidar, să plătească acesteia suma de 600 lei, reprezentând despăgubiri civile. În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. admite acţiunea civilă exercitată de partea vătămată Urluianu Elena şi obligă inculpaţii, în solidar, să plătească acesteia suma de 1.000 lei, reprezentând despăgubiri civile. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. confiscă de la inculpaţi bunurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 22.01.2011, efectuată la domiciliul numitului Stănescu Lucian, indicate în cuprinsul procesului-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, aflat la filele 228-231 din volumul II al dosarului de urmărire penală. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b C. pen. confiscă de la inculpaţi lanterna în lungime de 23 cm, de culoare galben şi negru, cu inscripţia 777 şi bateriile aferente, bunuri introduse în camera de corpuri delicte a Poliţiei Oraşului Costeşti, conform dovezii seria AB nr. 0044568, aflată la fila 382 din volumul I al dosarului de urmărire penală. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 2 C.p.p., obligă inculpaţii Rădoi Paulică Nicolae la plata către stat a sumei de 2.350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care onorariile avocaţilor din oficiu, în sumă de 2.100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi A**** I**** la plata către stat a sumei de 2.350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care onorariile avocaţilor din oficiu, în sumă de 2.100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.07.2012.
Prorogă discutarea solicitării formulate de către reprezentantul Ministerului Public, privind începerea cercetării judecătoreşti şi înlăturarea disp. art. 320/1 C.pr.pen., pentru inculpaţii Rădoi Paulică şi A**** I****, la următorul termen de judecată, după depunerea la dosar a copiilor de pe declaraţiile date de aceştia în dosarul cu nr. 168/214/2012. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. În vederea ataşării declaraţiilor susmenţionate, Amână judecarea cauzei la data de 05 iulie. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 iunie 2012.
În baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor A**** I****, fiul lui Petre şi Ioana, născut la data de 11.09.1976 în Costeşti, Judeţul Argeş, domiciliat în Comuna Bîrla, Sat Podişoru, nr. 132, Judeţul Argeş, CNP *********1844 şi Rădoi Paulică Nicolae, fiul lui Nicolae şi Gheorghiţa, născut la data de 13.12.1991 în Municipiul Slatina, Judeţul Olt, domiciliat în Comuna Bîrla, Sat Podişoru, nr. 15, Judeţul Argeş, CNP *********4549. În baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpaţilor. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Se citează moştenitorului părţii vătămate Miu Elena Magdalena, fratele acesteia – Paraschiv Petre, prin afişare la sediul Consiliului Local al comunei Bîrla, locul în care s-a săvârşit infracţiunea, conform disp. art. 177 alin. 4 şi 9 C.pr.pen. Se citează şi părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pentru lipsă de procedură cu moştenitorului părţii vătămate Miu Elena Magdalena, Amână pronunţarea cauzei la data de 07 iunie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.05.2012.
În baza art. 160¬8a alin. 6 rap. la art. 1602 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A**** I****, fiul lui Petre şi Ioana, născut la data de 11.09.1976 în Costeşti, Judeţul Argeş, domiciliat în Comuna Bîrla, Sat Podişoru, Judeţul Argeş, CNP *********1844. În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Se conceptează în cauză, în calitate de moştenitori ai părţii civile Miu Elena Magdalea, numiţii Paraschiv Petre şi Miu Oliviu, acesta din urmă citându-se la domiciliul indicat în adresă. Se repetă procedura de citare cu inculpaţii arestaţi. Pentru lipsa inculpatului Rădoi Pulică Nicolae şi în vederea conceptării şi citării în cauză, a moştenitorilor părţii civile Miu Elena Magdalena, Amână judecarea cauzei la data de 10 mai 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 aprilie 2012.
În baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor A**** I****, fiul lui Petre şi Ioana, născut la data de 11.09.1976 în Costeşti, Judeţul Argeş, domiciliat în Comuna Bîrla, Sat Podişoru, nr. 132, Judeţul Argeş, CNP *********1844 şi Rădoi Paulică Nicolae, fiul lui Nicolae şi Gheorghiţa, născut la data de 13.12.1991 în Municipiul Slatina, Judeţul Olt, domiciliat în Comuna Bîrla, Sat Podişoru, nr. 15, Judeţul Argeş, CNP *********4549. În baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpaţilor. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.04.2012.
În baza art. 160¬8a alin. 6 rap. la art. 1602 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A**** I****. În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.03.2012.
În baza art. 139 alin. 1 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului A**** I**** de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 C.p.p., sau cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art. 1451 C.p.p. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.03.2012.
Se emite adresă către Primăria comunei Bîrla, pentru a comunica instanţei dacă partea vătămată Bădiţa Tinca a decedat, iar în caz afirmativ să înainteze la dosarul cauzei, în copie, certificatul de deces, precum şi să precizeze numele şi adresa moştenitorilor, în vederea conceptării şi citării în cauză. Se citează numitul Bădiţa Gheorghe la adresa indicată în cuprinsul dosarului de urmărire penală, cu menţiunea de a indica dacă partea vătămată este decedată, iar în caz afirmativ, să depună la dosarul cauzei, o copie de pe actul de deces. Se rectifică citativului, în sensul scoaterii din conceptă a celor doi inculpaţi, Ş****** V******* şi Rădoi Paulică Nicolae, întrucât pentru aceştia s-a disjuns cauza, formându-se dosarul cu nr. 168/214/2012. Se citează inculpaţii arestaţi şi părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pentru lipsă de procedură cu partea vătămată Bădiţa Tinca şi în vederea comunicării relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la data de 15 martie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 februarie 2012.
În baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor A**** I**** şi Rădoi Paulică Nicolae. În baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpaţilor. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.02.2012.
Repune cauza pe rol, în vederea punerii în discuţie a relaţiilor comunicate de către I.P.J. Argeş, prin fişa de cazier judiciar a inculpatului Rădoi Paulică Nicolae. Fixează termen la data de 16 februarie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.01.2012.
Amână pronunţarea la data de 23.01.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.01.2012.
În baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor A**** I****, fiul lui Petre şi Ioana, născut la data de 11.09.1976 în Costeşti, Judeţul Argeş, domiciliat în Comuna Bîrla, Sat Podişoru, Judeţul Argeş, CNP *********1844, Ş****** V*******, fiul lui Nicolae şi Ionela, născut la data de 21.10.1978 în Costeşti, Judeţul Argeş, domiciliat în Comuna Bârla, Sat Bârla, nr. 400, Judeţul Argeş, necăsătorit, cu antecedente penale, fără ocupaţie, CNP *********1852 şi Rădoi Paulică Nicolae, fiul lui Nicolae şi Gheorghiţa, născut la data de 13.12.1991 în Municipiul Slatina, Judeţul Olt, domiciliat în Comuna Bîrla, Sat Podişoru, nr. 15, Judeţul Argeş, CNP *********4549. În baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpaţilor. În baza art. 139 alin. 1 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea inculpaţilor, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. În baza art. 160¬8a alin. 6 rap. la art. 1602 C.p.p., respinge ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii A**** I**** şi Rădoi Paulică Nicolae. Se conceptează şi citează în cauză, în calitate de parte vătămată numita Urluianu Elena şi se înlătură din citativ, numitul Petrescu Dan Hanibal. Se repetă procedura de citare cu inculpaţii arestaţi şi cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pentru lipsă de procedură cu partea vătămată F***** E**** şi Urluianu Elena, Amână judecarea cauzei la data de 19 ianuarie 2012. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare, în ceea ce priveşte măsura preventivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 decembrie 2011.
În baza art. 160¬8a alin. 6 rap. la art. 1602 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Ş****** V*******. în baza art. 192 alin. 2 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 120 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Argeş. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.11.2011.
Având în vedere lipsa dosarului de urmărire penală cu nr. 1250/P/2010, instanţa dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2011.
În baza art.3001 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 160 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor Rădoi Paulică Nicolae, A**** I****, Ş****** V*******. În baza art. 3001 alin. 1 şi 3 C. proc. pen. menţine arestarea preventivă a inculpaţilor. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 11.11.2011.