Dosar 25199/281/2011 din 01.11.2011

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25199/281/2011
Data dosar:
01.11.2011
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.11.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5 AP
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul M**** C*****, poreclă ,,Bango”, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e şi i şi alin. 2 lit. b C.pen., art. 99 şi următoarele Cp. cu aplicarea art.3201 alin.7 C.proc.pen, fapta din data de 23.05.2008, parte vatamata M**** D*****, pedeapsa de 1(un) an închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71 şi art.64 lit.a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege, după împlinirea varstei de 18 ani. În baza art. 83 alin.1 C.p. revocă beneficiul suspendării condiţionate cu privire la pedeapsa de 1 (un) an si 6 luni închisoare aplicată prin sent. pen. nr 688/03.04.2008 a Judecătoriei Ploiesti, pedeapsă pe care o alătură celei aplicate prin prezenta, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71 şi art.64 lit.a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege, după împlinirea varstei de 18 ani. În baza art.1101 rap. la art.861 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2(doi) ani şi 6(şase) luni închisoare, pe o perioadă de 4(patru) ani si 6(şase) luni, termen de încercare stabilit potrivit art.1101 rap. la art. 110 C. pen. În baza art.71 alin.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare indicat mai sus. In baza art.863 C.pen., pe durata termenului de incercare, inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere si obligatii: - sa se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probatiune; - sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; - sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; - sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1101 alin.3 C.pen., art. 864 C. pen. rap. la art.83 si 84 c.p. privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor fixate de instanţă. În baza art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive de la data de de 23.05.2008 la zi. În baza art. 14 şi 346 c.p.p admite actiunea civila formulata in cauza de partea civila M**** D***** si obligarea inculpatul alaturi de părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile in cuantum de 255 lei. În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit. c C.pr.pen., achită pe inculpatul M**** C*****, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e şi i şi alin. 2 lit. b C.pen., art. 99 şi următoarele Cp., fapta din data de 21.05.2008, parte vatamata T****** D****** M******, întrucât fapta nu a fost savarsita de el. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Trascău Domnica Mihaela ca inadmisibilă. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul in solidar cu partile responsabile civilmente să plătească statului 2000 lei cheltuieli judiciare. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare, pentru partile vatamate de la comnicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.11.2013.

    Hotarare 2360/2013 din 15.11.2013
  • Sedinta din data de 12.11.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5 AP
  • Amână cauza

    pr.la 15.11.2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2013
  • Sedinta din data de 08.11.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5 AP
  • Amână cauza

    pr.la 12.11.2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.11.2013
  • Sedinta din data de 29.10.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5
  • Amână pronunţarea

    pr.la 08.11.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2013
  • Sedinta din data de 10.09.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5
  • Amână cauza

    TERMEN 29.10.2013.SALA 1 LIPSA PROCEDURA

    Incheiere de sedinta din 10.09.2013
  • Sedinta din data de 18.06.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5
  • Amână cauza

    lipsa martori

    Incheiere de sedinta din 18.06.2013
  • Sedinta din data de 21.05.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5
  • Amână cauza

    Administrare probe

    Incheiere de sedinta din 21.05.2013
  • Sedinta din data de 09.05.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5
  • Amână cauza

    TERMEN 21.05,.2013 SALA 2 LIPSA MARTOR

    Incheiere de sedinta din 09.05.2013
  • Sedinta din data de 07.03.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN5
  • Amână cauza

    lipsa martori termen 09.05.2013 sala 2

    Incheiere de sedinta din 07.03.2013
  • Sedinta din data de 24.01.2013 la ora 8:30

    Complet: PEN1
  • Amână cauza

    Având în vedere procesele-verbale întocmite în data de 22.01.2013 şi în data de 24.01.2013 de preşedintele Sectiei Penale, în baza art. 98 alin. 5 şi 6 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi prin raportare la Hotararea Colegiului de Coducere al Judecatoriei Ploiesti nr. 30 din data de 21.12.2012, prezenta cauză va fi repartizată, conform metodei ciclice, completului de judecată PEN5

    Incheiere de sedinta din 24.01.2013
  • Sedinta din data de 29.11.2012 la ora 8:30

    Complet: PEN1
  • Amână cauza

    Instanţa, în baza art. 171 alin. 2 C.p.p., va admite cererea apărătorului inculpatului de amânare a judecării cauzei, apreciind cererea ca fiind dovedită. Va respinge cererea martorului Trascău George Eduard de amânare a judecării cauzei, ca nedovedită, având în vedere şi modul de formulare al acesteia, apreciind că lipsa sa la acest termen este nejustificată. Având în vedere lipsa nejustificată la acest termen a martorilor Trascău George Eduard, Moldovan Cristian şi Boldijar Nicolae Cosmin, instanţa, în baza art. 83 C.p.p. rap. la art. 183, 184 C.p.p., va dispun de emiterea de mandate de aducere pe numele acestora. În ceea ce priveşte menţiunile de pe citaţia emisă pe numele martorului Boldijar Nicolae Cosmin la adresa din Valea Călugărească, instanţa va dispune emiterea unei adrese pentru obţinerea, de la serviciul de evidenţă a persoanelor, a actualului domiciliu al acestuia. Faţă de data întocmirii ultimei fişe de cazier judiciar a inculpatului aflată la dosar, instanţa va dispune comunicarea unei fişe de cazier judiciar actualizată. Se va solicita Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova întocmirea referatului de evaluare, potrivit disp. art. 482 C.p.p. Faţă de considerentele mai sus arătate, instanţa va amâna judecarea cauzei, pentru când, în baza art. 291 alin. 1 C.p.p. se va cita partea civilă M**** D*****; conform art. 291 alin. 3 C.p.p. celelalte părţi şi serviciul de probaţiune vor avea termen în cunoştinţă; în baza art. 83 C.p.p. se vor cita martorii lipsă, urmând a i se pune în vedere martorului prezent să se prezinte lqa urmărotul termen în vederea audierii.

  • Sedinta din data de 18.09.2012 la ora 8:30

    Complet: PEN6
  • Amână cauza

    Prin raportare la procesul verbal existent la dosar, întocmit în baza art. 98 alin. 5 şi 6, art. 99 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Ploieşti, instanţa urmează a acorda un alt termen repartizând cauza spre soluţionare potrivit metodei ciclice

  • Sedinta din data de 28.06.2012 la ora 8:30

    Complet: PEN6
  • Amână cauza

    în vederea audierii martorilor de la urmărire penală

  • Sedinta din data de 22.05.2012 la ora 8:30

    Complet: PEN6
  • Amână cauza

    în vederea audierii martorilor de la urmărire penală

  • Sedinta din data de 24.04.2012 la ora 8:30

    Complet: PEN6
  • Amână cauza

    lipsa inculpatului

  • Sedinta din data de 27.03.2012 la ora 8:30

    Complet: PEN6
  • Amână cauza

    lipsa de procedură cu partea civilă M**** D*****

  • Sedinta din data de 21.02.2012 la ora 8:30

    Complet: PEN6
  • Amână cauza

    lipsa de procedură cu partea vătămată M**** D*****

  • Sedinta din data de 24.01.2012 la ora 8:30

    Complet: PEN6
  • Amână cauza

    cererea apărătorului inculpatului de amânare a judecării cauzei, pentru a studia dosarul, în vederea pregătirii apărării

  • Sedinta din data de 06.12.2011 la ora 8:30

    Complet: PEN6
  • Amână cauza

    lipsă procedură cu inculpatul

Flux dosar


Actualizare GRPD