M********* R******* D* V*** P*** P*****
Intimat ReclamantI*** G*******
Apelant PârâtSC 1921/ Respinge cererea. Obligă pe pârât să-i plătească reclamantului suma de 1621 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 septembrie 2011.
Se acordă termen pentru a fi soluţionată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamant în cauză, în caz contrar să achite timbrajul aferent capetelor de cerere. Se comunică reclamantului, prin agent procedural, copii de pe întâmpinarea şi înscrisurile depuse de pârât cu menţiunea că, în ipoteza în care apreciază că cererea nu mai are obiect, să formuleze expres cerere că renunţă la judecată.
Efectuarea adresei către reclamantă de a timbra capătul de cerere privind rezilierea contratului de închiriere la valoarea terenului ce formează obiectul contractului; capătul de cerere privind evacuarea cu suma de 10 lei - taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei - timbru judiciar; pentru celelalte capete de cerere să precizeze, conform înscrisurilor depuse, care este suma la care solicită obligarea pârâtului cu titlul de chirie şi majorările de întârziere perceptibile, precum şi data până la care solicită majorări de întârziere. Se citează pârâtul la interogatoriu, cu copii de pe cererea precizatoare formulată de reclamantă şi de pe înscrisurile anexate.