Dosar 25309/281/2011 din 25.11.2011

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25309/281/2011
Data dosar:
25.11.2011
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia penala
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.12.2011 la ora 8:30

    Complet: 3RP
  • Soluţionare

    Admite recursul declarat de recurentul-condamnat COPACI IONEL, în prezent aflat în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 1117/2011 pronunţată de Jud. Moreni, împotriva sentinţei penale nr. 2019/10.11.2011 a Judecătoriei Ploieşti. Casează sentinţa recurată şi pe fond admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, cu referire la condamnatul COPACI IONEL, în prezent aflat în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 1117/2011 pronunţată de Jud. Moreni. Constată îndeplinite condiţiile prev. de art. 59 C.p. şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului de sub puterea M.E.P.I. nr. 1278/2011 emis de Jud. Moreni. În baza art. 61 C.p. atrage atenţia condamnatului asupra efectelor liberării condiţionate privind restul de 122 zile rămase neexecutate. În baza art. 192 al. 3 C. pr. pen., cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariului apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD