Dosar 25375/212/2011 din 28.09.2011

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25375/212/2011
Data dosar:
28.09.2011
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
SECTIA CIVILA
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.10.2012 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 33
  • Încheiere

    Admite excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei S.C. T.S.P. Ecoterm S.A. – în insolvenţă, prin administrator judiciar Global Insolvency SPRL., invocată din oficiu. Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. T.S.P. Ecoterm S.A. – în insolvenţă, prin administrator judiciar Global Insolvency SPRL, având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu pârâţii I**** V******* şi I**** G*******, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesual activă. Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta S.C. T.S.P. Ecoterm S.A. – în insolvenţă, prin administrator judiciar Global Insolvency SPRL., privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielor de judecată, ca neîntemeiat. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.10.2012.

  • Sedinta din data de 01.10.2012 la ora 12:30

    Complet: C33
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 05.10.2012. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.10.2012.

  • Sedinta din data de 03.09.2012 la ora 12:30

    Complet: C33
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 06.08.2012 la ora 12:30

    Complet: Csv33
  • Amână cauza

    pentru ca reclamantul să formuleze precizări raportat la susţinerile pârâtei formulate în sensul că debitul a fost preluat de primărie, precum şi că a achitat suma de 200 lei şi că a beneficiat de eşalonare pe 12 luni

  • Sedinta din data de 02.07.2012 la ora 12:30

    Complet: Csv33
  • Amână cauza

    pentru ca reclamantul să formuleze precizări raportat la susţinerile pârâtei formulate în sensul că debitul a fost preluat de primărie, precum şi că a achitat suma de 200 lei şi că a benficiat de eşalonare pe 12 luni

  • Sedinta din data de 21.05.2012 la ora 12:30

    Complet: C33
  • Amână cauza

    Respinge excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Fixează termen de judecată la data de 02.07.2012, ora 12:30, sala 3, Csv33, părţile vor fi citate, reclamanta cu menţiunea de a depune interogatoriul ce va fi administrat pârâţilor, iar pârâţii cu menţiunea personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 225 din Codul de procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.05.2012.

  • Sedinta din data de 23.04.2012 la ora 12:30

    Complet: C33
  • Amână cauza

    Citare reclamata cu mentiuni.

  • Sedinta din data de 12.03.2012 la ora 12:30

    Complet: C33
  • Amână cauza

    administrare probe

  • Sedinta din data de 30.01.2012 la ora 12:30

    Complet: C33
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar

Flux dosar


Actualizare GRPD