S*** S****
Recurent InculpatM**** G*******
Intimat Parte vătămatăDECIZIA PENAKLĂ NR.35/P-În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C. Pr. Pen. admite recursul formulat de inculpatul S*** S**** împotriva sentinţei penale nr. 1170/11.11.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 25478/212/2011. În baza art. 38517 alin. 2 C. Pr. Pen. casează în parte sentinţa penală recurată şi, rejudecând : Reduce pedeapsa aplicată inculpatului S*** S**** pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g,i C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b C. pen. şi art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. de la 6 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. În baza art. 38517 alin. 4 C. Pr. Pen. raportat la art. 383 alin. 2 C. Pr. Pen. şi art. 88 C. Pen deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S*** S**** perioada arestării preventive de la data de 11.11.2011 la zi. În baza art. 192 alin. 3 C. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 189 C. Pr. Pen. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – avocat Popescu George Alexandru se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.01.2012 RED.JUD.UM-AB
INCH. MENŢINE MĂSURA ARESTĂRII PREVENTIVE