Dosar 2547/246/2011 din 15.11.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2547/246/2011
Data dosar:
15.11.2011
Instanta:
Judecătoria Ineu
Departament:
Secţie unică
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.12.2011 la ora 9:00

    Complet: P1
  • Condamnare

    În baza art.87 al.1 din OUG 195/2002 repub. cu aplicarea art.320/1 Cod pr. penală şi art.74 lit.c şi art. 76 lit.d cod penal, condamna pe inculpatul Ţ***** I*** , cetăţenia româna, studii liceale, fără antecedente penale, agent pază, la - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art.81 cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei stabilită inculpatului, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 6 luni conform art. 82 cod penal, şi atrage atenţia asupra art.83 cod penal. Interzice inculpatului în caz de executare a pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b cod penal, mai puţin dreptul de a alege, conform art. 71 cod penal a căror executare este suspendată conform art.71 al.5 cod penal. Dispune virarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad pentru avocat oficiu Berar Călin. Obligă pe inculpat în baza art.191 al.1 c. pr. penală să plătească suma de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu inculpatul. Pronunţată în şedinţa publica din 13 decembrie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD