Ţ**** D******
Recurent InculpatD******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** I***
Intimat Parte civilăAdmite cererea formulată de petenta ANAF – Autoritatea Naţională a Vămilor – DRAOV – Iaşi, cu sediul în Iaşi, str. Nicolae Iorga, nr.10C, jud. Iaşi. Învesteşte cu formulă executorie Sentinţa penală nr. 283 din 18.04.2011 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 2562/314/2011, rămasă definitivă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 21.02.2012
Condamnă inculpatul Ţ**** D******, la o pedeapsă de 10(zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art.3201 C.p.p., art. 74 lit. a C.pen. şi art. 76 lit. d C.pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art. 81 alin. 1 şi 2 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 2 ani( doi ani) şi 10 luni( zece luni), termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii. Potrivit art. 359 alin. 1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Constată că inculpatul Ţ**** D****** a fost reţinut în prezenta cauză pentru 24 de ore în data de 18.02.2011. În baza art.14 alin. 1, art.346 alin.1 C.p.p. şi art.998 şi a art.1003 C.civ, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă D******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** I***, în consecinţă: Obligă inculpatul Ţ**** D****** să plătească părţii civile D******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** I*** suma de 26.632 lei, reprezentând daune materiale, sumă la care se adaugă dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere calculate, de la data de 18.02.2011, conform art.120 C.pr. fiscală. În baza art.118 lit. f C.pen. confiscă de la inculpat 3000 de pachete de ţigarete marca Doina, având aplicată bandă fiscalizată de provenienţă Republica Moldova, depuse la Camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi menţionate în dovada seria H nr.0001711 din 18.02.2011. În temeiul art.118 alin.3 C.pen. rap. la art.118 alin.1 lit.b C.pen. confiscă de la inculpat suma de 7500 lei reprezentând contravaloarea autoturismului marca Volkswagen Venta. În temeiul art. 189 şi 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 300 lei reprezintă cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.04.2011.
Amână pronunţarea la data de 18.04.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi. 13.04.2011.