I**** G** D******
ReclamantH******** N******
PârâtF******* G*************
PârâtF******* N******
PârâtT********* I************
PârâtConstată perimată acţiunea civilă formulată de reclamantul I GH. D.în contradictoriu cu pârâţii H. N., F. G. G., F. N., T. I. R., C. S.T.,M.O. S., F. E., N.V., P.G.şi D. I. având ca obiect partaj judiciar. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată azi, 02.07.2015, în şedinţă publică.
Hotarare 672/2015 din 02.07.2015Pune în vedere grefierului de serviciu să efectueze verificări în baza de date privind data şi locul decesului pârâtului F******* G*************. Dacă se vor identifica data şi locul decesului, se va emite o adresă către Primăria localităţii de deces pentru a comunica dacă au cunoştinţă de moştenitori, respectiv dacă s-a completat anexa privind dezbaterea succesiunii. În cazul în care nu se va identifica în baza de date a instanţei locul decesului pârâtului, se va emite o adresă către Serviciul de Evidenţă a Populaţiei pentru a ne comunica locul decesului, urmând ca ulterior să se emită adresă către Primăria localităţii de deces în vederea comunicării moştenitorilor. Se citează pârâţii F******* N******, T********* I************, Morariu Ofelia-Silvia, Florescu Elisabeta, Neacşu Violeta, Paraschivescu Gheorghe, Diaconu Ioana. Prorogă alte discuţii în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 02 iulie 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 08.06.2015Pune în vedere reclamantului ID să indice moştenitorii acestuia pentru a fi introduşi în proces conform art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, urmând să depună listă cu aceşti moştenitori şi dovezi privind calitatea de moştenitor, precum şi dovezi privind decesul pârâtului FGG. Se citează pârâţii FN, TIR, MOS, FE, NV, Paraschivescu PG, DI. Prorogă alte discuţii în cauză. Amână judecarea cauzei la 08 iunie 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 20.04.2015Se citează pârâta Morariu Ofelia-Silvia. Se citează reclamantul cu menţiunea de a indica moştenitorii pârâtului Cucu Sergiu-Toma pentru a fi citaţi, sub sancţiunea prevăzută de art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă. Prorogă alte discuţii în cauză. Se citează pârâţii F******* G*************, F******* N******, T********* I************, Florescu Elisabeta, Neacşu Violeta, Paraschivescu Gheorghe şi Diaconu Ioana. Amână judecarea cauzei la 20 aprilie 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 16.02.2015În baza art. 244 al.1 pct. 1 C.p.c. suspendă judecata pricinii până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 2314/216/2012al Judecătoriei Curtea de Argeş. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică , azi 17.09.2012.
Incheiere suspendare din 17.09.2012Rămâne în sarcina reclamantului să depună dovezi cu privire la moştenitorii defunctului Cucu Sergiu-Toma. Admite cererea de înlocuire formulată de experta Istrate Gabriela. În baza art. 202 Cod procedură civilă, numeşte alt expert, prin tragere la sorţi, pe domnul Mihăilescu Florin Cristinel. Se va efectua adresă expertei Istrate Gabriela pentru a i se aduce la cunoştinţă ca s-a dispus înlocuirea acesteia. Se va efectua adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a transfera onorariul în sumă de 1.000 de lei din contul expertei Istrate Gabriela în contul expertului Mihăilescu Florin Cristinel. Se va efectua adresă expertului Mihăilescu Florin Cristinel pentru a întocmi raportul de expertiză tehnică judiciară. Se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecata cauzei la data de 17 septembrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 iulie 2012.
Respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de pârâtul H******** N****** în baza art. 244 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă. Rămâne în sarcina reclamantului să depună dovezi cu privire la moştenitorii defunctului Cucu Sergiu-Toma. Prorogă administrarea probei cu interogatoriu. Se vor cita părţile cu menţiunea chemării la interogatoriu. Se va efectua adresă expertei Istrate Gabriela pentru a întocmi raportul de expertiză tehnică judiciară. Se va efectua adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se comunica numirea expertei Istrate Gabriela în prezenta cauză. Amână judecata cauzei la data de 09 iulie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 iunie 2012.
În temeiul art. 167-168 C.pr.civ.; Încuviinţează părţilor probele cu înscrisuri şi interogatorii şi pentru reclamant proba cu expertiză tehnică. Stabileşte următoarele obiective pentru expertiză tehnică topografică: - Identificarea în schiţă de plan cu vecinătăţi a terenurilor a căror partajare se solicită şi să le evalueze; - să se precizeze cine stăpâneşte terenurile supuse partajului; Prin tragere la sorţi în şedinţă publică desemnează pe expertul topograf înscris în lista de experţi la poziţia nr. 13, respectiv numeşte pe experta Istratre Gabriela, stabilindu-i onorariul provizoriu în cuantum de 1.000 lei în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului să depună dovada achitării onorariului şi în funcţie de această dovadă se emit adrese expertei înştiinţând-o de numire şi la Biroul Tehnic de Expertize Tehnice anunţându-le numirea expertei. Pune în vedere reclamantului să depună listă cu numele şi adresele moştenitorilor defunctului pârât Cucu Sergiu-Toma şi certificatul de moştenitor al pârâtei F******* N******, moştenitoarea defunctului Florescu Constantin. Se citează părţile cu menţiunea chemării la interogatoriu. Pune în vedere părţilor să depună toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în dovedirea temeiniciei susţinerilor. Amână judecarea cauzei la 05 iunie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2012.
Respinge cererea de recuzare a domnului magistrat Blejan Alexandru formulată de petentul - pârât H******** N******, în cauza civilă având ca obiect partaj judiciar în contradictoriu cu reclamantul I**** G** D****** şi pârâţii F******* G*************, F******* N******, T********* I************, Cucu Sergiu-Toma, Morariu Ofelia-Silvia, Florescu Elisabeta, Neacşu Violeta, Paraschivescu Gheorghe şi Diaconu Ioana. Cu drept de recurs o dată cu fondul. Pronunţată azi, 23.III.2012, în şedinţă publică.
În baza art. 31 alin. 3 Cod procedură civilă, nu se va mai face nici un act până la soluţionarea cererii de recuzare. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 martie 2012.
În baza art. 164 Cod procedură civilă, dispune conexarea dosarului nr. 2567/216/2011 la dosarul nr. 1311/216/2007. În baza art. 247 Cod procedură civilă, ia act că reclamanta F******* N****** a renunţat la dreptul pretins, astfel că se va concepta în cauză cu această menţiune. Urmează a nu se mai concepta reclamantul Ilina Dumitru în calitate de procurator al pârâtului Miulescu Cristian-Dragoş. Pune în vedere părţilor să depună la dosar toate înscrisurile pe care le mai deţin. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 23 ianuarie 2012, ora 13.00. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 decembrie 2011.
Incheiere de sedinta din 08.12.2011Transpune cauza de faţă la completul 2 civil, în vederea conexării la dosarul de partaj succesoral cu nr. 1311/216/2007, motivat de faptul că reclamantul I**** G** D****** a cumpărat dreptul succesoral de la numitul Mitulescu C. Cristian Dragoş, parte în dosarul de partaj succesoral susmenţionat. Ia act că reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1.311 lei şi a timbrelor judiciare în sumă de 5 lei. Amână judecarea cauzei la 08 Decembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2011.
În temeiul art. 107 C.pr.civ. şi art. 156 C.pr.civ.; Admite cererea pârâtului H******** N****** de amânare pentru lipsă de apărare. Pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1.311 lei şi a timbrelor judiciare în sumă de 5 lei, sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar actele de stare civilă din care să rezulte filiaţia părţilor faţă de cei doi autori Popescu C. Savu şi Popescu Janeta. Se citează pârâţii F******* G*************, F******* N******, T********* I************, Cucu Sergiu-Toma, Morariu Ofelia-Silvia, Florescu Elisabeta, Neacşu Violeta şi Paraschivescu Gheorghe. Amână judecarea cauzei la 07 Decembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2011.