L****** F*****
InculpatÎn baza art. 224 din Legea nr. 33/2007 mod. şi rep. cu aplicarea art. 3201 Cod proc pen., condamnă inculpatul la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vot multiplu. Face aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a şi b Cod penal şi va aplica inculpatei pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare doi ani şi patru luni. În temeiul prevederilor art. 71 alin. 5 Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale. În temeiul art. 359 C. proc. Pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind situaţiile care atrag revocarea suspendării condiţionate a pedepsei. În temeiul art.191 al.1 C.p.p. obligă inculpatul, la plata sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publica, azi data de 31.03.2011.
Amână pronunţarea pentru 31.03.2011.