S**** V*****
ReclamantC**** D******
PârâtRespinge acţiunea.
Amână pronunţarea la data de 20.11.2012.
Pentru studierea raportului de expertiză
Pentru când se va efectua expertiza
Pentru depunerea raportului de expertiză.
Încuviinţează proba cu expertiza în specialitatea grafoscopică având ca obiective: - să se determine dacă semnătura de pe înscrisul denumit „Întelegere” datat 31.10.1998, depus la fila 88 din prezentul dosar aparţine sau nu pârâtei C**** D******- - să se determine dacă această semnătură este identică cu semnătura din înscrisul de la fila 62 din dosarul nr. 17734/325/2005, al Judecătoriei Timişoara, înscris denumit „Declaraţie” şi datat 14.10.1999. Se comunică către Laboratorul Interjudeţean Timişoara al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice o copie a chitanţei privind dovada plăţii onorariului de expertiză, în cuantum de 900 lei, şi i se pune în vedere să efectueze şi să depună la dosar, raportul de expertiză grafoscopică, până la următorul termen de judecată. Se înaintează dosarul cauzei împreună cu cele ataşate, în vederea efectuării expertizei grafoscopice încuviinţate de către instanţă. Se emite adresa către BNP Incze Edith din Timişoara, pentru a se solicita o copie certificata cu originalul a înscrisului denumit „Declaraţie”, autentificat sub nr. 3290/14.10.1999, pentru a se înainta Laboratorului Interjudeţean Timişoara al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Se citează martorul Hereş Augustin în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la data de 04.09.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Pentru a se reveni cu adresă către Primăria Giarmata, sub sancţiunea amenzii, penttu a se emite adresă către Arhiva Judecătoriei Timişoara cu solicitarea de a ataşa la prezenta cauză dosarul nr. 17494/325/2005, şi pentru ca reclamantul să prezinte martorul H.A..
Pentru când se vor audia martorii propuşi şi pentru când se va discuta proba cu expertiza grafoscopică.
Se prorogă discutarea oricăror cereri în probaţiune pentru a se reveni cu adresă către Tribunalul Timiş cu solicitarea de a ataşa de urgenţă la prezenta cauză dosarul nr. 17734/325/2005 al Judecătoriei Timişoara.
Pentru a se reveni cu adresă către Tribunalul Timiş cu solicitarea de a ataşa la prezenta cauză dosarul nr. 17734/325/2005 al Judecătoriei Timişoara.
Pentru studierea întâmpinării, pentru discutarea excepţiilor invocate prin aceasta, pentru citarea pârâtei la interogatoriu şi pentru ataşarea dosarului nr. 17734/325/2005.
Pentru a se cita pârâta la interogatoriu şi pentru ataşarea dosarului nr. 17734/325/2005 al Judecătoriei Timişoara.
Pentru ca reclamantul să completeze timbrarea acţiunii, să facă dovada domiciliului actual sau reşedinţei pârâtei, sub sancţiunea art. 155 indice 1 Cod procedură civilă.