D****** A******** G*****
Reclamant ReclamantC***** I**** M******
Reclamant ReclamantE**** M********
Pârât PârâtH***** O*****
PârâtIa act de renunţare la judecată
Admite cererea formulată de reclamanţi, privind introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei H.O. Amână judecarea cauzei la data de 01.11.2011, C 12 C, sala 326, termen dat în cunoştinţa reclamanţilor, pentru când se vor cita pârâtele E.M. şi H.O., secunda cu un exemplar de pe precizarea de acţiune, de pe cererea introductivă şi de pe hotărârile judecătoreşti depuse de avocata reclamanţilor şi cu menţiunea de a depune întâmpinare; se va cita, de asemenea, domnul expert Buzatu B.T.D., cu menţiunea de a efectua şi depune la dosarul cauzei raportul de expertiză încuviinţat.
Desemnează pe domnul expert B.T.D., de pe lista comunicată de Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Timiş, în vederea efectuării expertizei în construcţii, încuviinţată în cauză. Stabileşte un avans de onorariu în valoare de 500 lei, în sarcina reclamanţilor şi pune în vedere avocatei acestora să facă dovada achitării respectivului avans, până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 18.10.2011, termen dat în cunoştinţa reclamanţilor, pentru când se va cita pârâta şi domnul expert B.T.D., cu un exemplar de pe încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 06.09.2011, prin care s-au stabilit obiectivele expertizei şi cu menţiunea de a efectua şi depune la dosarul cauzei raportul de expertiză încuviinţat.
Admite proba cu expertiza în construcţii, solicitată de avocata reclamanţilor. Stabileşte următoarele obiective pentru expertiză: să se determine valoarea imobilului şi să se stabilească dacă este posibilă ieşirea din indiviziune potrivit cotelor deţinute de fiecare proprietar, potrivit extrasului CF. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Timiş, în vederea comunicării unei liste cu experţi constructori. Amână judecarea cauzei la data de 20.09.2011, termen dat în cunoştinţa reclamanţilor, pentru când se va cita pârâta.