C****** S* P**** A***
InculpatS* K*******
Parte vătămată IntimatRespinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul CIOALCA S PETRU ALIN, fiul lui Sorinel şi Mioara, născut la 24.05.1992, aflat în Penitenciarul Colibaşi, împotriva sentinţei penale nr.590 din 17.03.2011, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 2586/280/2011. Deduce la zi detenţia preventivă a inculpatului. Obligă pe recurent la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2011, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art.300/2 rap. la art.160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului CIOLCA S PETRU ALIN, fiul lui Sorinel şi Mioara, născut la data de 24 mai 1992, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi. Termen fond-24 mai 2011. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 mai 2011, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.