A******** D* P********** N*** E******
ReclamantŞ****** I**
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 15476/21.10.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 25902/215/2011, în sensul că se va trece corect ,,pârâtul Tuguran Ion”, în loc de ,, pârâtul Suguran Ion” cum din eroare s-a consemnat şi ,, cu domiciliul în Craiova, Cart. Eroilor, bl.E, sc.5, ap.5, judeţul Dolj” în loc de ,, cu domiciliul în Craiova, Cart. Eroilor, bl.E, sc.B, ap.5, judeţul Dolj”. Menţiunea despre îndreptarea erorilor materiale se va face pe ambele exemplare originale ale hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.03.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 01.03.2013Admite cererea în pretenţii formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 9 Eroilor împotriva paratului Ş****** I**. Obligă pârâta la plata sumei de 5929,89 lei către reclamantă, reprezentând contravaloarea cotelor de contribuţie la cheltuielile de întreţinere datorate pentru perioada august 2008 – iulie 2011 reactualizată cu coeficientul de inflatie la data efectuarii platii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi 21.10.2011.
Hotarare 15476/2011 din 21.10.2011