V******* M******
Recurent ReclamantS*** B***** S* C*** - N*****
Recurent PârâtHot. Nr. 749:Respinge excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Olt – complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă, cu privire la plata comisioanelor, invocată de pârâta reclamantă, ca neîntemeiată. Respinge cererea pârâtei reclamante din data de 07.11.2011 privind constatarea nulităţii absolute a raportului de expertiză tehnică judiciară – specialitatea contabilitate, depus la dosar la data de 17.10.2011, ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea în conflict de muncă formulată de reclamanta pârâtă V******* M****** în contradictoriu cu pârâta reclamantă SSIF Broker SA Cluj Napoca. Obligă pârâta reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 10.062 lei brut reprezentând diferenţe la salariul de încadrare, spor de vechime şi diferenţă primă Crăciun 2010. Obligă pârâta reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 400 lei brut reprezentând diferenţe cu titlu de salarii compensatorii, 648 lei sumă netă reprezentând indemnizaţie de concediu de odihnă neefectuat pe anul 2010, 3860 lei sumă netă reprezentând diferenţă parte variabilă aferentă lunilor noiembrie şi decembrie 2010 şi ianuarie 2011. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SSIF Broker SA Cluj Napoca, având ca obiect obligarea reclamantei pârâte la restituirea sumei de 20.910 lei cu titlu de plată nedatorată. Obligă pârâta reclamantă la 1.209 lei cheltuieli de judecată către reclamanta pârâtă. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 24.04.2012.
Încheiere:În baza art. 260 alin. 1 Cpc amână pronunţarea la data de 24.04.2012. Pronunţată în şedinţă publică azi 17.04.2012.
Amână cauza la data de 17 aprilie 2012 pentru când se va cita pârâta cu copie de pe înscrisurile de la dosar.
Amână cauza la data de 27 martie 2012 având în vedere lipsa apărătorului reclamantei, avocat Doru Bogdan
Amână cauza la data de 6 martie 2012 pentru când se va emite adresă la expert pentru a răspunde la obiecţiuniile formulat de reclamantă la raportul de expertiză. Respinge cererea expertului privind majorarea onorariului de expert.
Amână cauza la data de 14.02.2012 la cererea reclamantei pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză.
Încheiere: În baza art. 151 c p c repune cauza pe rol pentru noi lămurii. Fixează termen de judecată la data de 07.02.2012. Dispune citarea părţilor. Se va emite adresă către ORC de pe lângă tribunalul Cluj pentru a comunica un certificat constatator privind situaţia juridică a SSIF Broker Cluj Napoca. Se va emite adresă domnului expert Sfetcu Nicolae pentru a reface raportul de expertiză tehnică judiciară , în conformitate cu dispoziţiile art. 208 C P C , în sensul prezentării la sediul pârâtei pentru verificarea tuturor documentelor ce privesc raporturile de muncă dintre părţi. Cu acest prilej va răspunde şi la cerera pârâtei privind restituirea de către reclamantă a sumei de 20910 lei.
Încheiere - În baza art.146 şi art.260 alin.1 C.proc.civ., amână pronunţarea cauzei la data de 17 ianuarie 2012.
Amână cauza la data de 10 ian. 2012 la cererea apărătorului reclamantei.
Amână cauza la data de 13.12.2011 pentru când pârâtul se va cita cu copie de pe raportul de expertiză contabilă.
Amână cauza la data de 22.11.2011 pentru când se va emite adresă expertului pentru a răspuns la obiecţiunile raportului de expertiză contabilă.
Amână cauza la data de 8.11.2011 pentru când se va cita pârâtul cu copie de pe raportul de expertiză contabilă.
Amână cauza la data de 18.10.2011 pentru lipsa raportului de expertiză. Dispune majorarea onorariului de expert cu suma de 400 lei.
Amână cauza la data de 4.10.2011 pentru efectuarea raportului de expertiză contabilă dispus în prezenta cauză. Numeşte expert pe Sfetcu Nicolae.Onorariul 500lei.
Amână cauza la data de 13.09.2011 pentru când se va cita pârâta cu copie de pe răspunsul la întâmpinare.
Amână cauza la data de 30.08.2011 la cererea apărătorului reclamantului.