I***** G*****
PetentD********* - B****** D* P****** R******
IntimatC*** D***
IntimatAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului Sentinţei civile nr.4579/14.03,2012, pronunţată în dosarul nr. 2630/299/2011, în sensul că denumirea corectă a intimatei este DGPMB-BRIGADA DE POLIŢIE RUTIERĂ şi nu IPJ DÂMBOVIŢA, cum din eroare s-a menţionat. Prezenta încheiere face parte integrantă din hotărârea pe care o îndreaptă. Fără cale de atac.
Admite în parte plângerea formulată de petentul I***** G***** în, contradictoriu cu intimatul IPJ DÂMBOVIŢA. Anulează în parte procesul verbal de contravenţie seria CC, nr. 5691327/07.01.2011 încheiat de către intimat cu privire la săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 79 alin.1 lit. b şi art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 şi, în consecinţă : Exonerează petentul de plata amenzii contravenţionale în cuantum de 268 lei, aplicate pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002. Anulează sancţiunea contravenţională complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile aplicate pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie. Definitivă şi irevocabilă.