G**** V***** N******
Inculpat RecurentG******** A**** P*** P******** G******** P******
Parte vătămată RecurentG**** M**** M******* P*** R**** L**** G******** A****
Parte vătămată RecurentÎn baza art. 345 Cod pr.pen., condamnă pe G.V-N., fără antecedente penale la pedeapsa de 3 (trei) luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev. de art. 305 alin.1 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin. 7 Cod pr.pen., art.74 alin.1 lit.a şi c, art. 76 lit. e teza I Cod penal, la plângerea prealabilă a părţii vătămate G.M-M., prin reprezentant legal G.A., prin procurist G.P.. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. În baza art. 81 alin.1 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepse în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 189, art. 191 Cod procedură penală obligă pe inculpatul G.V-N. la plata către stat a sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi partea vătămată şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.10.2011.
Amână pronunţarea la 7 oct. 2011, din lipsă de timp pentru deliberare
Amână pronunţarea la 30.09.2011, din lipsă de timp pentru deliberare.
la cererea inculpatului pentru a achita pensia de întreţinere restantă.
Amânat pentru administrarea probelor.