C**** S*****
InculpatC**** N******
InculpatD******* S****** B**** P***** O***** S***** C********
Parte civilăAdmite cererea. Dispune investirea cu formulă executorie a s.p. Irevocabilă.
În baza art. 108 alin. 1 lit. d. din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 74 lit. a. şi art. 76 lit. d. C.pen. şi a art. 320 ind. 1 Cpp, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, condamnă pe inculpatul C**** S***** cetăţean român, căsătorit, pensionar, studii liceale, fără antecedente penale, la 2 ani închisoare. În temeiul art. 31 al. 2 Cod penal raportat la art. 110 al.1 lit. d., alin. 2 lit. a. din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 74 lit. a. şi art. 76 lit. c. C.pen. şi a art. 320 ind. 1 Cpp, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare. Conform art.33 lit.a şi 34 lit.b C.penal, aplică inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a teza a II a şi litera b, C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C.penal. În baza art. 81 alin. 2 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Atrage atenţia inculpatului că, dacă în timpul termenului de încercare va mai comite o altă infracţiune se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 83 C.pen. Conform art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă condiţionat şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 108 alin. 1 lit. a. din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 74 lit. a. şi art. 76 lit. e. C.pen. şi a art. 320 ind. 1 Cpp, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, condamnă pe inculpatul C**** N******, cetăţean român, văduv, pensionar, studii superioare, fără antecedente penale, la 3 luni închisoare. În temeiul art.110 al.1 lit.a. din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 74 lit. a. şi art. 76 lit. c. C.pen. şi a art. 320 ind. 1 Cpp, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, condamnă pe acelaşi inculpat la 2 luni închisoare. Conform art.33 lit.a şi 34 lit. b C.penal, aplică inculpatului pedeapsa de 3 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a teza a II a şi litera b., C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 C.penal. În baza art. 81 alin. 2 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. Atrage atenţia inculpatului că, dacă în timpul termenului de încercare va mai comite o altă infracţiune se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 83 C.pen. Conform art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă condiţionat şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen., rap. la art. 998 C.civil, admite acţiunea civilă şi obligă în solidar inculpaţii să achite suma de 4052,26 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului părţii civile. În baza art.191 alin.1 C.pr.pen., obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 200 lei reprezintă onorariul apărătorilor din oficiu. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpaţi şi partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2011.
Amână judecarea cauzei la 10 noiembrie 2011 ora 8,00. Emite adresă către Direcţia Silvică Bacău să comunice instanţei documentaţia şi orice date din care rezultă pretenţiile formulate . (inclusiv dovezi privind grupa funcţională din care fac parte arborii tăiaţi) Citează părţile lipsă .
Amână judecarea cauzei la 3 octombrie 2011 ora 8,00. Emite adresă Direcţiai Silvice bacău să trimită un reprezentant la Primăria comunei Agăş care să constate dacă arborii aflaţi în custodia Primăriei sunt cei confiscaţi de către inculpaţi şi să precizeze dacă aceşti arbori se restituie părţii civile, aceasta mai are pretenţii civile, în caz afirmativ care este sumă şi ce reprezintă aceasta. Citează părţile lipsă .
Amână judecarea cauzei la 15 septembrie 2011 ora 8,00. Emite adresă primăriei comunei Agăş dacă lemnul tăiat şi sustras de inculpatul Corbui Neculai se află în custodia sa, în caz afirmativ să înainteze procesul verbal de custodie şi să precizeze instanţei care este motivul pentru care lemnul nu a fost predat la Ocolul Silvic Comăneşti sau dacă acesta a fost predat să se înainteze copie de pe procesul verbal de predare – primire. Citează părţile lipsă .
Repune cauza pe rol pentru lămuriri şi stabileşte termen de judecată la 23.06.2011.
Amână judecarea cauzei la 26 mai 2011 ora 8,00. Citează în cauză în calitate de parte vătămată – Direcţia Silvică Bacău -. Pt. Ocolul Silvic Comăneşti şi se va emite adresă către aceasta să comunice instanţei care este modalitatea de calcul a prejudiciului . Inculpaţii primesc termen în cunoştinţă.
Amână judecarea cauzei la 28 aprilie 2011 ora 8,00. Citează în cauză în calitate de parte vătămată – Direcţia Silvică Bacău -. Pt. Ocolul Silvic Comăneşti şi se va emite adresă către aceasta să comunice instanţei dacă înţelege să se constituie în cauză parte civilă şi în caz afirmativ cu ce sumă.- Inculpaţii primesc termen în cunoştinţă.