C***** A*****
PetentN**** V***** (******
IntimatAdmite cererea.
Amână pronunţarea la data de 23.12.2011.
Pentru ca petentul să depună la dosar dovada că sentinţa pronunţată cu privire contestaţia la executare este irevocabilă.
Pentru a se cita intimatul cu un exemplar al cererii de restituire a cauţiunii şi cu menţiunea de a preciza dacă a formulat cerere pentru acordarea despăgubirilor în conformitate cu dispoziţiile art. 723 indice 1 alin. 3 Cod procedură civilă sau dacă nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, precum şi pentru ca petentul să depună la dosar dovada că sentinţa pronunţată cu privire contestaţia la executare este irevocabilă.