O******* - O****** R********** C********* D* P* L**** T********* C************
ReclamantS* P***** S**
PârâtS* P***** S*** P*** A************ I***** I***
PârâtIa act de renunţare la judecată.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de pârât în vederea depunerii la dosar a dovezii privind actualizarea datelor referitoare la administratorul asociat unic al societăţii. Amână judecarea cauzei la data de 16 ianuarie 2012. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 noiembrie 2011.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de pârât în vederea depunerii la dosar a dovezii privind actualizarea datelor referitoare la administratorul asociat unic al societăţii. Amână judecarea cauzei la data de 28 noiembrie 2011. Instanţa constatând că procedura de citare cu reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Bucureşti, reprezentat de Directorul General Adriana-Luminiţa Iacob, prin Valentin Popa director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a fost îndeplinită în condiţiile art. 153 al.1 Cod procedură civilă dispune a nu mai fi citat fiind prezumat că are în cunoştinţă termenele de judecată ulterioare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31 octombrie 2011.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei în vederea garantării dreptului la apărare. Amână judecarea cauzei la data de 31 octombrie 2011 pentru când se va cita pârâta. Instanţa constatând că procedura de citare cu reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Bucureşti, reprezentat de Directorul General Adriana-Luminiţa Iacob, prin Valentin Popa director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a fost îndeplinită în condiţiile art. 153 al.1 Cod procedură civilă dispune a nu mai fi citat fiind prezumat că are în cunoştinţă termenele de judecată ulterioare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05 septembrie 2011.