B**** A** - S***** - C* D********* P******** A*** L* T********* H********
Intimat ReclamantT********* H********
Intimat PârâtC***** D* A*** A*** I****
Recurent PârâtAdmite recursul formulat de pârâta recurentă C***** D* A*** A*** I**** împotriva sentinţei civile nr. 1400/22.09.2010, pronunţată de T********* H******** în dosarul nr. 2664/97/2010, în contradictoriu cu reclamanta intimată Băban Ana Sorina şi pârâtul intimat T********* H********. Modifică sentinţa civilă recurată în sensul că respinge acţiunea reclamantei Băban Ana Sorina. Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.12.2011.
Amână pronunţarea la 13.12.2011
Redeschide dezbaterile şi acordă termen de judecată la data de 06.12.2011, ora 9,00, sala 240, completul RCA1, pentru când se citează părţile, pârâta recurentă cu adresă prin care i se va solicită să precizeze dacă s-au emis decizii de încadrare ale reclamantei pe perioada 01.11.2007 – 31.12.2009, în care s-au imputat drepturile contestate în acţiune, şi în caz afirmativ să le depună la dosar, şi totodată să precizeze dacă respectivele decizii au fost contestate, respectiv, anulate. Pronunţată în şedinţa publică din 20.10.2011