Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Cu majoritate: Respinge recursurile, ca nefondate. Irevocabilă. Cu opinia parţial separată a doamnei judecător Niemesch Oana Cristina, în sensul că: Admite recursul formulat de Sindicatul Liga Cadrelor Didactice Giurgiu. Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că: Obligă pârâţii şi la calcularea şi plata diferenţei dintre suma plătită drept indemnizaţie de concediu aferentă anului şcolar 2009-2010 şi cea datorată fără aplicarea diminuării de 25% prevăzute de Legea nr.118/2010 şi ulterior datei de 03.07.2010. Menţine celelalte dispoziţii.
Amână pronunţarea la 23.09.2011.