T***** I*****
Recurent ReclamantI*** V*****
Intimat PârâtÎncheiere 28 martie 2012 - Admite cererea formulată de creditorul T***** I*****. Învesteşte cu formulă executorie sentinţa civilă nr. 2303 din 28 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede şi decizia civilă nr. 134 din 03 februarie 2012 a Tribunalului Teleorman, privind pe debitorul I*** V*****. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2012.
SC.2303/ Admite în parte cererea. Obligă pe pârât să-i plătească reclamantului suma de 1954 lei cu titlul de despăgubiri civile materiale. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului şi la plata daunelor morale de 5000 lei. Obligă pe pârât să-i plătească reclamantului suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată ( onorariul avocat). Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 octombrie 2011.
Acordă termen ca reclamantul să depună înscrisuri
Pentru administrarea probelor propuse.
Încuviinţează probele astfel cum au fost solicitate de către reclamant, prin apărător.