S***** R********* C***** C************ P*****
PârâtC***** E****
ReclamantB****** S*****
ReclamantP******* C****** Ş***** P*** P*****
PârâtC******** L**** A* C****** Ş*****
PârâtRespinge cererea de îndreptare a erorilor materiale formulată de reclamantele C***** E**** şi B****** S***** în dosraul cu nr. 2675/252/2008. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2011.
Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta B****** S***** împotriva pârâtului Statul Român prin comuna Copăcele prin Primar, precum şi acţiunea civilă formulată de reclamanta C***** E**** împotriva pârâtului Statul Român prin comuna Copăcele prin Primar ( dosar conexat 1569/208/2010), ambele având ca obiect rectificare înscriere în cartea funciară şi constatare dobândire drept de proprietate prin prescripţie achizitivă. Dispune rectificarea colii de carte funciară nr. 10 Zgribeşti, nr. top. 1051 Fâneaţă în partea de hotar Slăveni în sensul că, în loc de suprafaţa de 18818 mp se va trece suprafaţa reală de 16678 mp. Dispune dezmembrarea imobilului a cărui suprafaţă a fost rectificată, conform expertizei tehnice şi schiţei întocmite de ing. Zarafan Constantin, după cum urmează: nr.top. 1051/1 Casa nr. 38 cu curte şi grădină de 8415 mp şi nr. top. nou 1051/2 Casa nr. 38 A cu curte şi grădină de 8263 mp. Constată că asupra imobilului nr. top. nou 1051/1 Casa cu nr. 38 cu curte şi grădină de 8415 mp a dobândit un drept de proprietate în cotă de 1/1 părţi reclamanta B****** S*****, prin prescripţie achizitivă. Constată că asupra imobilului nr. top. nou 1051/2 Casa cu nr. 38 A cu curte şi grădină de 8263 mp a dobândit un drept de proprietate în cotă de 1/1 părţi reclamanta C***** E****, prin prescripţie achizitivă. Autoriză părţile să solicite înscrierea în cartea funciară a rectificării colii nr. 10 Zrgibeşti şi a drepturilor dobândite potrivit prezentei hotărâri judecătoreşti. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 iulie 2011.