B******* M***
ReclamantB******* G****************
PârâtAdmite acţiunea civilă în constatare introdusă de reclamantul B******* M*** , împotriva pârâtului Boşneagu Gabriel - Florentin. Constată că prin actul sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare - cumpărare” încheiat la data de 6 iunie 2010, pârâtul i-a vândut reclamantului imobilul casă de locuit construită din pământ bătut, compusă din 3 camere şi anexe gospodăreşti, şi terenul intravilan aferent construcţiilor în suprafaţă de 900 mp. având următoarele vecinătăţi: N- Subaşu Mitică, E- Zarafu Ionel şi Zarafu Petre, S – Boşneagu Gabriel Florentin, V – DC, situat în comuna Islaz, judeţul Teleorman, sola 78, parcelele 2/1 şi 2/2. Preţul vânzării convenit la suma de 150.000 lei a fost achitat integral la data încheierii convenţiei,dată când cumpărătorul a intrat în posesia imobilului. Se ia act de declaraţia reclamantului că nu solicită cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 noiembrie 2011.
Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba testimonială, în cadrul căreia se vor audia doi martori, martori pe care reclamantul, prin apărător, s-a obligat să-i aducă în vederea audierii. Se emite adresă către OCPI Teleorman să comunice un certificat de sarcini privind imobilul în litigiu, la adresă anexându-se ,în copie, titlul de proprietate nr.308817/2009 şi certificatul de moştenitor nr.118/2009. Se pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosar un certificat fiscal privind imobilul în litigiu şi să îndeplinească,pentru termenul ce se va acorda, procedura de citare a pârâtului prin publicitate şi să depună la dosar dovada publicării citaţiei în ziar. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 9 noiembrie 2011 pentru administrarea probatoriului. Se citează pârâtul şi prin afişare, la uşa instanţei, reclamantul având termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi ,26 octombrie 2011.
Amână judecarea cauzei pentru lipsă de procedură cu pârâtul şi fixează termen de judecată la data de 26 octombrie 2011. Se pune în vedere reclamantului, prin apărător, să îndeplinească procedura de citare a pârâtului prin publicitate şi să depună la dosar dovada publicării citaţiei în ziar. Se citează pârâtul,prin afişare la uşa instanţei, reclamantul având termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 5 octombrie 2011.