S******* S******
Recurent InculpatRespinge, ca nefondat recursul, formulat de inculpatul S******* S******, în prezent aflat în Arestul I.P.J. ARGEŞ, împotriva încheierii nr.50/CC din data de 30 MAI 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş - secţia penală, în dosarul nr.2723/109/2011. Obligă pe recurent la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 iunie 2011 la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cu majoritate, Amână judecarea cauzei la data de 06 iunie 2011, orele 12,00 pentru procedură nelegal îndeplinită cu recurentul inculpat, care, arestat fiind, nu a fost prezentat la instanţă, din motive medicale.Se citează recurentul inculpat, iar în cazul în care starea de sănătate a acestuia se menţine la fel de gravă iar deplasarea la instanţă nu se poate face, se va întocmi un referat medical din care să rezulte aceste fapte, care va fi depus la dosar, la următorul termen.Pune în vedere apărătorului Cristian Gagiu, desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat să se prezinte şi la următorul termen de judecată, menţinându-şi delegaţia.Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 iunie 2011, la Curtea de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. OPINIE SEPARATĂ - 03 iunie 2011. Consider că, procedura de citare cu recurentul inculpat este legal îndeplinită la acest termen de judecată şi nu se impune acordarea unui alt termen de judecată. În cauză s-a făcut dovada imposibilităţii prezentării recurentului inculpat la acest termen de judecată prin comunicarea realizată de reprezentantul arestului I.P.J. Argeş, potrivit căreia S******* S****** a fost internat de urgenţă în spital şi nu poate fi prezentat instanţei. Apreciez că această comunicare este suficientă, în sensul dispoziţiilor art. 159 Cod procedură penală, nefiind necesar un referat medical din care să rezulte imposibilitatea de prezentare a recurentului la instanţă. Pe de altă parte, natura acestei cauze impune soluţionarea cu celeritate fără a se mai efectua alte verificări sau acte procedurale suplimentare care să certifice situaţia personală a inculpatului recurent, în condiţiile în care informaţia privind imposibilitatea prezentării acestuia la instanţă a fost furnizată de o persoană autorizată a administraţiei locului de deţinere, în care se afla recurentul.