B**** N****** T******
InculpatB** M**** Z******
Parte civilăCondamnă pe inculpatul BĂBAN NICOLAE-TUDOREL, fiul lui Mihai şi Maria, născut la data de 03.12.1983 în Baia Sprie, jud. Maramureş, CNP , cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, căsătorit, recidivist, domiciliat în Comuna Şişeşti, Sat Negreia, nr. 10, jud. Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal cu reţinerea art. 37 lit. b Cod penal şi cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal pe perioada arătată la art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 14 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil obligă inculpatul să plătească părţii civile BUD ZAMFIRA domiciliată în Comuna Şişeti, Sat Negreia, nr. 136, jud. Maramureş, suma de 4000 RON, cu titlu de despăgubiri. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 600 RON cheltuieli judiciare statului din care suma de 200 RON reprezintă onorariul pentru avocat oficiu Blaga Mihai, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi 25.05.2011.
Hotarare 1138/2011 din 25.05.2011pentru data de 25.05.2011
lipsa inculpatului