I****** F*****
PetentP****** L***** M********* C******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul I****** F***** împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PL nr. 03521 încheiat la data de 02.09.2011 de către un agent constatator din cadrul intimatei Poliţia Locală a Municipiului Craiova. Modifică procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PL nr. 03521 încheiat la data de 02.09.2011, încheiat de către un agent constatator din cadrul intimatei Poliţia Locală a Municipiului Craiova, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1000 lei, cu sancţiunea „avertismentului”. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat. Conform art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, atrage atenţia contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.03.2012.
pentru a se cita martorul propus de petent cu mandat de aducere.
pentru administrarea probelor.
în vederea administrării probatoriului, acordă termen la data de 05.12.2011.