Dosar 272/105/2011 din 26.04.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 272/105/2011
Data dosar:
26.04.2011
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.09.2011 la ora 09:00

    Complet: 1R-CMAS
  • Soluţionare

    Admite recursul.Modifică în parte sentinţa în sensul că obligă pârâţii Clubul Copiilor Vălenii de Munte, Clubul Copiilor Băicoi, Clubul Copiilor Slănic, Palatul Copiilor Ploieşti, MECTS să plătească membrilor de sindicat ai reclamantului menţionaţi în tabelele anexate acţiunii de la cluburile pârâte indicate şi Palatul Copiilor Ploieşti diferenţele de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite membrilor de sindicat potrivit acestui act normativ şi cele efectiv încasate, începând cu data de 1.10.2008 şi până la data de 31.12.2009, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie până la data efectivă a plăţii.Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.Irevocabilă.Pronunţată în şedinţa publică, azi,20.09.2011.

  • Sedinta din data de 07.06.2011 la ora 09:00

    Complet: 1R-CMAS
  • Amână cauza

    Faţă de cererea pentru lipsă apărare formulată de intimatul-reclamant,amână cauza la data de 20 septembrie 2011, sala 4.

Flux dosar


Actualizare GRPD