C****** M****** I********* ,**** M****** M*******
ReclamantP***** C****** V*****
PârâtC***** V***** P*** P*****
PârâtSENTINŢA 3133 - Admite în parte contestaţia. Anulează Dispoziţia nr. 24/02.02.2011 a Primarului Com. Vorona, jud. Botoşani şi Decizia de impunere rectificativă nr. 12652/03.12.2010 a Primarului Com. Vorona, jud. Botoşani. Respinge cererea de anulare a înştiinţărilor de plată, ca inadmisibilă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea pe data de 2.12.2011.
Fiind necesar a se introduce în cauză, în calitatea de pârâtă, Comuna Vorona, ca urmare a modificării acţiunii de către reclamant şi a i se comunica duplicatul precizărilor.
Constatând: - lipsa de procedură cu pârâtul Primarul comunei Vorona ce din eroare nu a fost citat şi fiind necesar a o repeta, cu menţiunea de a depune la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei de imputare rectificată şi a deciziei de respingere a contestaţiei sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare de 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere aplicată conducătorului instituţiei în temeiul art. 13 alin. 4 din Legea 554/200 şi - necesar a se pune în vedere reclamantului să precizeze dacă înţelege să se judece cu Primarul comunei Vorona, în calitatea sa de emitent al dispoziţiei de impunere rectificată şi cu C***** V***** P*** P*****, în calitatea sa de beneficiar al impozitului stabilit prin declaraţia de impunere, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, instanţa, în temeiul art. 85 coroborat cu art. 107 şi 129 alin. 4 Cod procedură civilă, va acorda un termen în acest sens, şi
În temeiul art. 16^1 din Legea nr. 554/2004 urmează a pune în vedere reclamantului să precizeze dacă înţelege să se judece cu Primarul comunei Vorona, în calitatea sa de emitent al dispoziţiei de impunere rectificată şi cu C***** V***** P*** P*****, în calitatea sa de beneficiar al impozitului stabilit prin declaraţia de impunere. Constatând lipsa de procedură cu părţile şi necesar ca pârâta să depună la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei de imputare rectificată şi a deciziei de respingere a contestaţiei, instanţa, în temeiul art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, va acorda un termen în acest sens