P****** V*****
ContestatorSENTINTA PENALA NR. 20/8.02.2011 Ia act că petentul P****** V*****, fiul lui Mitrică şi Florentina, născut la data de 19.07.1987 în loc. Corabia, jud. Olt, deţinut în Penitenciarul Arad transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova pentru a fi adus la Tribunalul Olt la acest termen de judecată, şi-a retras contestaţia la executarea sentinţei penale nr.22/24.02.2009 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.4200/104/2008 privind condamnarea la pedeapsa de 10 ani închisoare, sentinţă definitivă prin decizia penală nr.3619/05.11.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.4200/104/2008. În baza art.192 alin.2C.p.p. obligă petentul condamnat la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat din care 100 lei onorariu apărător din oficiu avansat conform art.189C.p.p. din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Olt pentru asigurarea asistenţei juridice a petentului condamnat. Cu recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08 februarie 2011, la Tribunalul Olt.
Admite cererea de amânare formulată de apărătorul desemnat din oficiu ,avocat Neacsu Persida . Acordă termen de judecată în continuare pentru lipsa contestatorului condamnat, aflat în stare de detinere , pentru lipsa dosarului Tribunalului Olt nr. 4200/104/2008 şi pentru lipsa apărătorului desemnat din oficiu. Se va emite dispozitie de transferare a condamnatului de la Penitenciarul Arad la Penitenciarul de Maximă Sigurantă Craiova . Se va cita condamnatul atât la Penitenciarul Arad cât şi la Penitenciarul de maximă Sifurnată Craiova , în temeiul dispooz art. 460 al. 2 c.p.p. Se va întocmi adresă către Inalta Curte de casatie şi Justitie în vederea restituirii dosarului de fond , în situatia in care a fost redactată decizia penală nr. 3619 din 5.11.2008. Dispune ca toate actele de procedură dispuse să fie comunicate prin fax , având în vedere termenul de o săptămână acordat în cauză .