B****** A********
InculpatÎn temeiul art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 – republicată raportat la art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, condamnă inculpata B. A. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c - art. 76 lit. e Cod penal. Interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpata la plata către stat a sumei de 450 lei-cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care suma de 200 lei - onorariul avocatului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.02.2011.