S* R******** S**
IntimatB****** A****
RecurentCu majoritate: Respinge recursul, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.04.2012. Cu opinie separtă a d-nei judecător Florentina Rotaru, în sensul că admite recursul, modifică în parte sentinţa în sensul că, respinge acţiunea principală, ca neîntemeiată.
După deliberare, va încuviinţa cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către d-na avocat Brînduşa Crina Iulia, avocat ales al recurentului-pârât Branga Aurel, prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare în instanţă la termenul de azi, având în vedere condiţiile meteo nefavorabile, ce nu îi permit deplasarea acesteia în Bucureşti. Faţă de aceste considerente, va dispune amânarea pricinii, cu citarea recurentului-pârât B****** A****, cu copia întâmpinării formulate de intimata-reclamantă SC”ROMSTRADE”SRL, dată la care aceasta din urmă, are termen în cunoştinţă în raport de dispoziţiile art.88 alin.51 raportat la art.153 alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.202/2010, dat fiind faptul că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu partea intimată aflată la dosar-fila 6, poartă semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei, ştampila instituţiei citate precum şi precizarea că prin înmânarea citaţiei, sub semnătură de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.Pentru aceste motive,